Oferte locuri de munca top

Modificari in gestionarea financiara a fondurilor europene

A fost aprobată o Ordonanță de Urgență a Guvernului care modifică şi completează OUG 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020.

Scopul modificării este acela de a putea fi încheiate contracte de finanțare cu o valoare mai mare decât prevedeau alocările iniţiale din programele operaţionale astfel:

* în cadrul Programului Operaţional Regional şi Programul Operaţional Competitivitate vor fi încheiate contracte de finanțare cu o valoare totală dublă faţă de alocarea propriu-zisă;

* în ceea ce privește POIM, Programul Operaţional Infrastructură Mare, vor fi încheiate contracte cu o valoare triplă faţă de alocare;

* pentru Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi Programul Operaţional Asistență Tehnică se vor putea încheia contracte a căror valoare totală depăşeşte cu 50% alocarea.

* pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate vor fi încheiate contracte a căror valoare totală depășește cu 20% alocarea programului.

Conform autorităților, propunerea se justifică prin faptul că pentru unele apeluri lansate au existat proiecte eligibile de calitate, dar care nu au putut fi contractate tocmai pentru că bugetul alocat nu era suficient.

O altă completare vine în sprijinul beneficiarilor care primesc finanțare sub incidența ajutorului de stat, acel ajutor de minimis, prin aceea că la prefinanţare, pentru toate categoriile de cheltuieli eligibile, într-o singură tranşă de maxim 40% din contribuţia publică eligibilă a proiectului.

În ședința de Guvern de ieri, în care a fost votată această ordonanță, a fost discutată și problema ridicată de primarii din municipiile reședință de județ, şi anume necesitatea oferirii posibilității beneficiarilor din POR pentru încheierea unor acorduri-cadru de parteneriat între unități administrativ-teritoriale şi entităţi cu personalitate juridică ale Administraţiei Naţionale Apele Române, ale Administraţiei Naționale de Îmbunătăţiri Funciare – pe durata de valabilitate a contractelor de finanţare.

Acestea au în administrare suprafeţe aflate în domeniul public al statului, suprafeţe de interes pentru realizarea şi implementarea unor proiecte cu finanţare europeană.

 

Citiți și:

Drumuri din patru judete vor fi reabilitate cu peste 270 mil lei

Va fi contractat un credit de peste 200 milioane lei pentru investitii

Cum creste valoarea unor lucrari de drumuri, dupa atribuirea contractelor

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

Sus