Oferte locuri de munca top

Moldova ar putea avea doua conexiuni cu Transilvania prin autostrada

Conectarea prin autostradă a Ardealului de Moldova ar putea fi realizată și dinspre Brașov spre Bacău, suplimentar față de traseul Târgu-Mureș – Târgu Neamț. În prezent, Ministerul Transporturilor analizează ambele posibilități.

“Acord importanță deosebită legii privind conexiunea între Moldova și Ardeal pe, probabil, autostrada numită A8, autostrada Unirii. Însă, din concluziile tehnice pe care le-am evaluat astăzi se desprind și alte soluții “, a declarat joi ministrul transporturilor, Lucian Șova.

La nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), deja a fost pregătită și transmisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația pentru reevaluarea studiului de fezabilitate pentru segmentul de autostradă Târgu Mureș – Târgu Neamț.

De asemenea, în concordanță cu recomandările experților europeni de la JASPERS și ai BEI PASSA, care au evaluat cele două variante, va fi depus la ANAP și un proiect de licitație pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru autostrada Bacău-Brașov.

“Ambele proiecte sunt atacate de către Ministerul Transporturilor, ambele proiecte au semnificația lor, nu se concurează între ele”, a dat asigurări ministrul transporturilor.

În urma concluziilor care vor rezulta din studiile de fezabilitate, va fi implementată mai repede una sau cealaltă dintre variante.

“Îmi doresc ca înainte de sfârșitul mandatului meu să finalizăm autostrada A8”, a mai spus domnul Șova.

Până la sfârșitul acestui an, Ministerul Transportului își propune să livreze 60 de km de autostradă. “Îmi mențin ținta de 60 km de autostradă care vor fi deschiși traficului. La 31 decembrie vom vedea dacă țintele asumate prin programul de guvernare sunt îndeplinite sau nu, iar pe 3 ianuarie, dacă unele dintre ținte nu vor fi atinse, voi solicita să dea dovadă de onoare responsabilii din companiile din subordine sau dacă nu, îi voi onora eu cu demiterea pentru simplul motiv că nu au atins țintele asumate prin programul de guvernare. Criteriul de performanță este îndeplinirea țintelor asumate din programul de guvernare”, a atenționat ministrul transporturilor.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

 

Sus