Oferte locuri de munca top

Noi masuri pentru proiectele finantate prin fonduri europene

Proiectele finanțate din fonduri europene vor beneficia de anumite măsuri prevăzute într-un nou proiect de Hotărâre de Guvern, intrat în consultare publică. Astfel, guvernanții au în vedere introducerea unor prevederi noi privind suspendarea contractelor, amânarea planurilor de activități, precum și reprogramarea vizitelor de monitorizare.

Astfel, pe durata stării de urgență, la solicitarea justificată a beneficiarilor, autoritățile de management și, după caz, organismele intermediare vor putea fie suspenda contractele/ordinele/deciziile de finanțare, fie amâna, reorganiza sau reprograma unele activități prevăzute în planurile de activități ale proiectelor. Aceasta fără a aduce atingere indicatorilor de realizare ai proiectelor sau obiectivelor lor specifice.

Totodată, pe durata stării de urgență, autoritățile de management și organismele intermediare vor putea emite instrucțiuni specifice în relația cu beneficiarii pentru reglementarea următoarelor aspecte:

* amânarea și reprogramarea vizitelor de monitorizare a proiectelor cu finanțare din fonduri europene, fără a afecta autorizarea cererilor de prefinanțare/plată/rambursare depuse/ care urmează a fi depuse de beneficiari, cu excepția cererii finale de rambursare;

*amânarea și reprogramarea vizitelor aferente cererilor de prefinanțare/ plată/ rambursare depuse de beneficiari, fără a afecta autorizarea respectivelor cereri depuse/care urmează a fi depuse de beneficiari, cu excepția cererii finale de rambursare;

* amânarea și reprogramarea vizitelor pentru cererile de rambursare finale depuse de beneficiari, cu amânarea autorizării respectivelor cereri;

* amânarea și reprogramarea termenelor de evaluare a cererilor de finanțare, dacă situația o impune, pentru derularea etapelor de verificare administrativă și a eligibilității, etapelor de evaluare tehnică și financiară, precum și a etapelor de contractare;

* alte categorii de măsuri necesare pentru a asigura continuarea procesului de autorizare a cererilor de prefinanțare/ plată/rambursare depuse de beneficiari.

Acestea vor putea dispune suspendarea actului administrativ în baza căruia se exercită activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanțelor bugetare, în condițiile în care se impun verificări la amplasamentul proiectului sau la sediul beneficiarului, ca urmare a unor sesizări, suspiciuni de neregulă sau suspiciuni de fraudă.

În termen de maxim 60 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență, autoritățile de management/organismele intermediare vor încheia cu beneficiarii finanțării acte adiționale la contractele/ordinele/deciziile de finanțare. În termen de maxim 20 zile calendaristice de la încetarea stării de urgență, beneficiarul finanțării va depune un act adițional, în care va justifica toate modificările incluse în solicitarea depusă. În termen de maxim 40 de zile calendaristice de la data depunerii actului adițional, autoritățile de management/organismele intermediare verifică și aprobă actul adițional.

Cheltuielile implicate de modificările prevăzute în actele adiționale, în limita finanțării nerambursabile aprobate, pot fi solicitate autorității de management/organismului intermediar la plată/rambursare numai după formalizarea actelor adiționale.

 

Descărcați aici Proiectul de HG pentru aprobarea cadrului general și a modalităților de reorganizare, restructurare sau reprogramare a activităților care fac obiectul finanțării din fonduri europene

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

Ce investitii rutiere primesc fonduri europene de zeci de milioane de lei

Peste 83 mil euro pentru lucrari pentru mai multe strazi din Capitala

Prima etapa a unui nou proiect rezidential din Capitala, in prag de autorizare

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2020

Sus