Oferte locuri de munca top

Noi prevederi pentru autorizatia de mediu intra in vigoare

Noile condiții de solicitare, de aplicare sau de respingere a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu intră în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial (fisier atașat).

Noile reglementări prevăd ca viza să fie solicitată și aplicată începând cu anul următor emiterii autorizației de mediu sau autorizației integrate de mediu sau înaintea împlinirii unui an de la obținerea vizei anuale anterioare.

Conform documentului, viza anuală se aplică sau se respinge de către Ministerul Mediului și, respectiv, Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu care intră în sfera de competență a acestora.

Cât despre autorizațiile care nu intră în sfera de competență a acestora, ele se aplică de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului sau se deleagă de către aceasta către agențiile pentru protecția mediului.

Următoarele documente sunt necesare pentru obținerea vizei anuale:

* cerere-tip;

* raportul anual de mediu, după caz;

* declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit schimbări care să afecteze condițiile stabilite prin autorizație.

De asemenea, titularul va solicita obținerea vizei, în fiecare an, cu minimum 60 de zile înainte de ziua și luna în care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu.

Totodată, autorizațiile pentru care nu se obține viza anuală își încetează efectele juridice.

Descărcați aici Documentele-tip necesare pentru autorizația de mediu 

 

 

 

 

 

Citiți și:

Cele mai mari proiecte imobiliare ale anului 2019

Bloc mixt cu 12 niveluri, foarte aproape de autorizare

Mare proiect imobiliar cauta parteneri pentru dezvoltare

Proiect autorizat, amanat pana la primavara

Teren de 3 ha, langa Capitala, de vanzare cu documentatia aprobata

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus