Oferte locuri de munca top

Noi reguli pentru balastierele din zona drumurilor si a podurilor

O dată cu intrarea în vigoare a ordinului nr. 1293/2017 semnat de ministrul Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, se abrogă ordinul nr. 48/1998 pentru aprobarea Normelor privind amplasarea și exploatarea balastierelor din zona drumurilor și a podurilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 bis din data de 6 aprilie 1998.

Potrivit noilor norme,  amplasarea unei balastiere este interzisă în zona podurilor la minimum 1 km în amonte și la minimum 2 km în aval.

În cazul exploatărilor în terasă, în zona menționată mai sus, se interzice ca exploatarea să se apropie la mai puțin de 100 m de limita albiei majore.

În cazul unor balastiere situate în apropierea unor zone locuite sau în apropierea unor drumuri cu circulație intensă, se vor adopta soluții moderne, eficiente și estetice de protejare a zonei. Astfel ,se pot prevedea panouri care delimitează incinta balastierei pe laturile din vecinătatea zonelor mai sus amintite, având la exterior un aspect estetic plăcut, cu posibilități de îmbrăcare în vegetație, dimensiunile acestor panouri protejând atât vizual, cât și din punct de vedere al poluării cu praf a zonei. Se interzice efectuarea de lucrări de construcție și/sau amenajare la distanță mai mică de 1 km în amonte, respectiv 2 km în aval de poduri fără acordul administratorului drumului pe care este amplasat podul.

În cazul exploatărilor în terasă, în zona menționată mai sus, se interzice ca exploatarea să se apropie la mai puțin de 100 m de limita albiei majore.

 

Descarcati aici Noile Norme

 

cop1

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia septembrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus