Oferte locuri de munca top

Noi vile vor fi construite in Pipera-Voluntari

casele

Continuă investițiile în proiecte rezidențiale de la marginea marilor orașe. De această dată, ne îndreptăm atenția către o zonă foarte căutată de la marginea Capitalei, unde entuziasmul dezvoltatorilor imobiliari se manifestă de ani de zile. Proiectul cuprinde 43 de vile, precum și un bloc, construite în trei faze diferite. În prima fază, au fost deja livrate 19 vile.

Aici continuă faza a doua a proiectului CATTED Residences, situat în Pipera – Voluntari, pe str. Emil Racoviță, nr. 26 A.

Pentru această etapă este în curs de autorizare construirea a 24 de vile.

Vilele vor fi construite într-un regim de înălțime P + 1 Etaj + Mansardă, după două tipuri: tip A și tip B. Casa tip A va cuprinde un living de 30 mp, cu acces la terasă și grădină, o bucătărie de 9,5 mp, un grup sanitar de 2 mp, un dormitor matrimonial de 18 mp, cu baie proprie de 4 mp, două dormitoare de copii – unul de 13 mp și celălalt de 11 mp – cu baie la comun de 4 mp și, nu în ultimul rând, cu o mansardă care are baie proprie și spațiu de depozitare. Casa de tip A are două locuri de parcare, grădină și o terasă de 52,2 mp. Suprafața utilă totală este de 154 mp, într-una construită de 205 mp. Prețul acestei case este de 230.000 euro cu TVA 19% inclus.

Casa de tip B are un living de 30 mp, cu acces către terasă și grădină, o bucătărie de 15,5 mp, un grup sanitar de 3 mp, un birou de 9,7 mp, un dormitor matrimonial de 18 mp, cu baie proprie de 6,2 mp, două dormitoare de copii – unul de 15 mp și celălalt de 13 mp – cu baie de 6 mp la comun și o mansardă care cuprinde două camere și are o înălțime a tavanului de 3,5 m. Această locuință are terasă (30 mp) și la etaj, are două locuri de parcare, o curte și o altă terasă la parter de aproape 15 mp la parter. Dacă suprafața utilă a vilei este de 194 mp, suprafața construită totală este de 288 mp. Prețul pentru această casă este de 320.000 de euro cu TVA 19% inclus.

Cu toate acestea, la finalizarea acestei etape proiectul nu va fi încheiat. Astfel, în trimestrul 4 din 2017, dezvoltatorul va începe construirea unui bloc cu peste 20 de apartamente. Totodată, cartierul va avea și un parc de peste 1.000 mp.

 

Descarcati aici fisa proiectului CATTED Residences

(fisa contine detalii suplimentare si date de contact)

 

 

 

 

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia mai 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

Sus