Oferte locuri de munca top

Noile preturi si bonusuri pentru energia electrica si termica

La 1 noiembrie va intra în vigoare noul preț de referință al energiei electrice produsă în cogenerare de înaltă eficiență care beneficiază de bonus. De asemenea, au fost aprobate și valorile bonusurilor de referință pentru energia electrică și energia termică produsă în cogenerare. Aceasta conform unor ordine ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, publicate în Monitorul Oficial.

Astfel, prețul de referință pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență va fi de 203,96 lei/MWh, exclusiv TVA, în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie 2020 și în anul 2021.

Prețul care se va utiliza în analiza de supracompensare a activității aferente perioadei noiembrie – decembrie din anul 2020, precum și în analizele de ante-supracompensare și supracompensare aferente anului 2021.

Prevederile se aplică producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare care beneficiază de bonus pentru cogenerarea de înaltă eficiență.

Totodată, au fost stabilite valorile bonusurilor de referință pentru energia electrică și termică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și livrată din centralele care beneficiază de schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență.

Acestea vor fi aplicate producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare, nominalizați în Lista capacităților de producere a energiei electrice și termice în cogenerare cu acreditare finală, care beneficiază de schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, precum și CN „Transelectrica” – S.A.

 

Valorile bonusurilor de referință pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și livrată din centralele care beneficiază de schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă

 

Valorile prețurilor de referință pentru energia termică produsă în cogenerare și livrată din centralele care beneficiază de schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2020

Sus