Oferte locuri de munca top

Norme tehnice pentru Registrul electronic national al nomenclaturilor stradale

norme-Pentru clădiri cu mai multe intrări, care comunică între ele, punctul-adresă trebuie poziționat astfel încât acesta să corespundă locației intrării principale în clădire, potrivit noilor Norme tehnice privind procedurile de lucru specifice Registrului electronic național al nomenclaturilor stradale.

Totuși, dacă respectiva clădire are mai multe intrări, dar acestea nu comunică între ele, punctul-adresă trebuie poziționat la fiecare intrare. Ba mai mult, dacă adresa administrativă este atribuită unui imobil – teren fără construcții, punctul-adresă trebuie poziționat în interiorul imobilului, cât mai aproape de drumul principal de acces.

Astfel, fiecare adresă administrativă este legată de un punct-adresă, poziționat geografic, localizat prin coordonate în sistemul național de referință. Dacă adresa administrativă este atribuită unei clădiri, punctul-adresă trebuie poziționat la intrarea acesteia.

Fiecărui imobil din intravilanul localității i se atribuie un număr administrativ. Fiecare imobil din intravilan va fi identificat prin adresa administrativă a acestuia. Mai departe, pentru imobilele cu clădiri sau construcții situate în extravilan, adresa administrativă se identifică prin denumirea drumului și numărul administrativ atribuit de autoritatea publică locală competentă, care reprezintă poziția kilometrică față de originea drumului. Denumirea drumului este alcătuită din categoria și indicativul drumului pe care sunt situate imobilele respective. Numărul administrativ se atribuie de către autoritatea publică locală.

 

„Fiecărui drum i se atribuie o denumire”
O denumire nouă de drum nu poate fi atribuită atunci când aceeași denumire ori una aproape identică sau care se pronunță la fel a fost deja atribuită altui drum din cadrul aceleiași localități. Fiecărui drum dintr-o localitate care are o denumire îi este atribuit un cod stradă unic în sistemul informatic. Două nume de drumuri sunt considerate ideentice în cazul în care acestea diferă doar prin:
* diferențele de ortografie, care nu corespund diferențelor în pronunție;
* prezența sau absența genitivelor;
* articularea cu articol hotărât sau nehotărât;
* scrierea aceluiași nume într-un singur cuvânt sau în mai multe cuvinte;
* scrierea diferită a aceluiași cuvânt sau variante asemănătoare ori derivate ale aceluiași cuvânt.

 

Guvernul aplică sancțiuni
Totodată, Guvernul Grindeanu a lansat un proiect de Hotărâre, prin care dorește aplicarea unor sancțiuni pentru primarii care nu iau măsurile necesare pentru înscrierera și validarea în RENNS a tuturor datelor existente referitoare la nomenclatura stradală, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a ordinului directorului general al ANCPI. Pentru neîndeplinirea acestei obligații, Guvernul Grindeanu dorește aplicarea unei amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei.

Citește articolul pe: https://www.arenaconstruct.ro/amenzi-pentru-primarii-care-nu-respecta-ordinul-ancpi/

Registrul electronic național al nomenclaturilor stradale oferă posibilitatea:
* căutării după diverse criterii intuitive care să faciliteze identificarea drumurilor și adreselor pe întreg teritoriul României;
* actualizării informațiilor la nivel centralizat în funcție de modificările și completările efectuate de către autoritățile publice locale;
* gestiunii în mod unitar și utilizării informațiilor de nomenclatură stradală de către toate instituțiile publice, atât în documente, cât și în sistemele informatice proprii.
Normele tehnice privind procedurile de lucru specifice Registrului electronic național al nomenclaturilor stradale au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 363 din 16 mai 2017, prin ordinul directorului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Radu Codruț Ștefănescu.

 

Descarcă Normele tehnice

 

 

 

 

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia mai 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus