Oferte locuri de munca top

Nou Regulament pentru montarea si exploatarea repartitoarelor de costuri

Autorizația persoanelor juridice, care montează și exploatează sistemele de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum în imobile de tip condominiu, se poate prelungi o singură dată, pe o perioadă de cinci ani, potrivit noului Regulament, publicat în Monitorul Oficial.

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei este instituția care se ocupă de autorizarea persoanelor juridice care desfășoară astfel de activități. O comisie, numită prin decizia președintelui ANRE, va analiza documentațiile depuse de solicitanți și, după caz, va propune acordarea, prelungirea, modificarea, suspendarea, retragerea autorizației sau eliberarea duplicatului autorizației.

Pentru obținerea unei autorizații, solicitantul adresează ANRE o cerere-tip. La acest document, persoanele juridice vor anexa:
* actul constitutiv al operatorului economic solicitant, în copie;
* certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii la ANRE, în original sau copie legalizată, care să cuprindă informații de identificare ale operatorului economic, denumirea, adresa sediului social, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în oficiul registrului comerțului, starea operatorului economic, forma de organizare, durata de constituire, capitalul social, asociații sau acționarii operatorului economic, persoana sau persoanele împuternicite să reprezinte operatorul economic, domeniul de activitate pentru care se ssolicită autorizația, sucursalele, subunitățile sau filialele, sediile secundare sau punctele de lucru din România;
* certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice, eliberat de Ministerul Finanțelor Publice prin organul fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află în evidență, în original sau în copie legalizată;
* copiile situațiilor financiare aferente anului financiar anterior (cu excepția persoanelor juridice nou-înființate);
* acte doveditoare privind achitarea taxelor și impozitelor la bugetul local, eliberate și vizate de către organele abilitate cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii cererii de eliberare a autorizației;
* o scurtă prezentare a operatorului economic, din care să reiasă experiența dobândită în domeniu, din activități similare cu cele pentru care se solicită autorizarea, desfășurate în țară sau în străinătate;
* copia chitanței, a mandatului poștal sau a ordinului de plată a tarifului de analiză a documentației; tariful de analiză a documentației este stabilit în conformitate cu prevederile ordinului președintelui ANRE cu privire la aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de ANRE.

Totodată, actul normativ stipulează că ANRE poate aplica mai multe măsuri, în cazul în care titularul autorizației nu îndeplinește obligațiile legale prevăzute în legislația primară sau în cea secundară, precum și în caz de nerespectare a condițiilor de valabilitate specifice autorizației, constatate de ANRE, sesizate de către terți sau notificate de către titular. Spre exemplu, dacă neîndeplinirea obligațiilor este imputabilă titularului autorizației, ANRE va dispune suspendarea autorizației în cauză pe un termen de maximum trei luni. Dacă situația nu a fost remediată după expirarea termenului de suspendare, se retrage autorizația.

 

Descarcă aici actul normativ

 

 

 

 

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

2 Comentarii

  1. Sorin Doru Ciomartan said:

    Nu știu care este baza pentru o asemenea prostie ca „repartitoarele de căldura in blocuri condominiu” care ani si ani au funcționat foarte bine pe baza calculelor inginerești, dar stiu ca ANRE da autorizații prin care niste „specialiști” ne iau ceva bani care reprezinta câteva procente bune din prețul energiei platite de fiecare familie. Nici nu vreau sa stiu cati potențiali faliți lucrează in astfel de organizații autorizate. Pot presupune ca statele avansate care fabrica probabil aceste repartitoare sunt interesate de reglementari care au acoperire pentru „fumăritul” din radiatoarele noastre, dar mai stiu ca politicienii nostrii „pun botul” foarte repede la astfel de „inventii” care aduc profit din piatra seaca. As vrea sa stiu care este dupa atatia ani perceptia consumatorilor si mai ales as vrea sa stiu daca oamenii de rand nu ar prefera sa plateasca acesti bani in baza unei evaluari/masuratori tehnice periodice si de bun simt fara sa se uite urat la vecinii lor!!! Si as mai vrea sa stiu ca unele masuri „europeene” dau chix pentru sunt pur si simplu, proaste!!!

  2. Sorin Doru Ciomartan said:

    Daca unele cuvinte vi se par injurioase este pentru ca sa aibe impact!!! Am citit undeva ca aceste repartitoare sunt de fapt niste microfoane sensibile la cuvinte tari prin care se pot estima nivelurile de radicalizare al populatiei si evita atentatele, ceea ce se poate întâmplă si in cazul acestui dialog. Am mai citit ca se va scoate o lege care sa generalizeze acest sistem. Acei baieti alfa, înalți draguți si cu ochi albaștri care nu au loc la coasa si care le verifica, pot fi o dovada in acest sens. Unde sunt poștărițele de alta data. Cristinel de exemplu !!!

Sus