Oferte locuri de munca top

Noul pret pentru energia electrica produsa in cogenerare

Energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență care beneficiază de bonus are noi prețuri reglementate și de referință. Acestea vor intra în vigoare de la 1 noiembrie, fiind valabile până la 31 decembrie 2019, dar și în anul 2020.

Prețurile au fost stabilite printr-un ordin al ANRE, publicat în Monitorul Oficial.

Mai exact, este vorba despre energia electrică vândută pe bază de contracte reglementate de către producătorii de energie electrică și termică în cogenerare.

Astfel, prețul de referință de 234,50 lei/MWh, exclusiv TVA, va fi aplicat pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie 2019 și în anul 2020. Prețul va fi utilizat în analiza de supracompensare a activității aferente acestei perioade, precum și la analiza de ante-supracompensare aferentă anului 2020.

Prețul reglementat este de 239,21 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică vândută pe bază de contracte reglementate de către producătorii de energie electrică și termică în cogenerare. Prețul reglementat va fi aplicabil în semestrul I al anului 2020.

Prevederile se aplică producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare care beneficiază de bonus pentru cogenerarea de înaltă eficiență.

 

 

 

Citiți și:

Spatii comerciale vor fi edificate pe un teren de peste 3 ha

Ansamblu cu 200 de apartamente, autorizat

Un nou parc eolian, in pregatire pe un teren de 7 ha

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/oct 2019

Sus