Oferte locuri de munca top

O cladire noua va fi construita pentru spitalul municipal Oradea

Un nou corp de spital urmează să fie construit pentru Spitalul Municipal Oradea. Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a declarat: „Ca să eliminăm neajunsurile, în urma propunerii conducerii Spitalului Municipal, am luat decizia, să susținem construirea unui corp nou de clădire în curtea spitalului. Acesta va fi legat de corpul actual printr-o pasarelă suspendată. Astfel, în următorii doi-trei ani orașul va avea condiții corespunzătoare pentru întregul sistem spitalicesc, fie în spații noi în totalitate, fie în spații reabilitate, într-un sistem de tip monobloc, care ar permite ca activitățile să fie eficiente atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere medical.”

Întreaga investiție se va ridica undeva la circa 10 milioane de euro.

Finanțarea de bază a proiectului va fi asigurată de către municipiul Oradea, iar cofinanțarea va fi asigurată de Spitalul Municipal. Studiul de fezabilitate va stabili suma investiției până la începutul lunii ianuarie 2018.

Aceasta va fi cea mai mare investiție pe care municipiul o va face în sănătate în anii următori, în afara celor două investiții care se vor realiza la Spitalul Județean, și care vor consta în extinderea unității de urgențe și în mutarea ambulatorului din Spitalul Județean în partea cealaltă a fostei policlinici.

Această investiție va permite amplasarea tuturor secțiilor de pediatrie în această locație nouă, la standardele cele mai moderne, iar în spațiile eliberate din corpul principal vor fi relocate secțiile care azi funcționează în condiții improprii.

După descentralizare, toate spitalele din municipiul Oradea au ajuns în subordinea Consiliului Municipal în vederea coordonării unitare a activității spitalicești. Astfel, din punct de vedere al dotărilor și al investițiilor s-au avut în vedere două obiective importante, și anume, reducerea numărului de locații în care spitalele își desfășoară activitatea și creșterea calității spațiilor din interiorul acestora. Ca urmare, anumite activități au fost concentrate în cele două clădiri principale (Spitalul Municipal și Spitalul Județean), iar anumite secții au fost reduse.

În anul 2017, spitalul municipal a făcut investiții proprii în valoare de circa două milioane de euro.

În ceea ce privește noile obiective, pe lângă spitalul nou, care va fi destinat exclusiv specialității de Pediatrie, conducerea Spitalului Municipal urmărește și achiziționarea unui Computer Tomograf  în valoare de 1.200.000 lei, dar și realizarea unei noi construcții destinate activității didactice a medicilor integrați clinic, cu studenții de la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea, construcție care să fie dotată cu o sală de amfiteatru, prevazută cu 175 locuri, vestiare și două incăperi pentru  secretariat. Această construcție nouă va deservi și activitatea administrativă  a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea.

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia octombrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

 

Sus