Oferte locuri de munca top

O fabrica de bere va fi extinsa cu o investitie de peste 8 mil euro

Declarația de intenție de colaborare a fost semnată de către administrația locală și conducătorii fabricii din Miercurea-Ciuc.

Acest acord are ca scop creșterea capacității de producție a fabricii de bere din oraș. Valoarea proiectului depășește 8 milioane de euro iar în momentul de față investiția se află în faza de proiectare.

Scopul acestui proiect este de a crește la șase numărul de linii de îmbuteliere de la fabrica de bere Heineken, ceea ce va duce la o creștere a producției anuale cu aproape 20 de procente.

Federico Agressi, director supply la Heineken Romania, a explicat că odată obţinută autorizaţia de construire vor începe în curând lucrările propriu-zise. Se aşteaptă ca noua linie de îmbuteliere de ultimă generaţie să fie operaţională până la jumătatea anului viitor.

Licitatia anulata pentru contracte de peste 445 mil euro trebuie continuata

În toate fazele proiectului se va acorda o mare atenţie cooperării cu antreprenorii locali.

Valoarea forţei de muncă din fabrică a fost subliniată de către Eduard Polschi, directorul fabricii de bere, aceasta declarând că aspectul este unul ce justifică importanţa investiţiei.

Directorul a mai explicat că fabrica de bere produce în prezent 1,3 hectolitri de bere pe an, iar datorită investiţiei producţia va creşte la 1,6 hectolitri, şi va crea 20 de noi locuri de muncă.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a declarat: „În ultimul an şi jumătate, am purtat numeroase discuţii cu operatorii economici locali despre viitorul comunităţii noastre. Suntem foarte încântaţi asupra faptului că Heineken Romania se aliniază la eforturile noastre de dezvoltare economică”.

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2022

Sus