Oferte locuri de munca top

O noua companie publica pentru construirea de drumuri

Primăriile continuă să își înființeze societăți comerciale prin care să deruleze proiectele de investiții finanțate de la bugetul local.

Astfel, urmează să fie înființată o societate de construcții care va avea ca activitate principală realizarea construcțiilor de drumuri și autostrăzi, de către Primăria Sectorului 5 al municipiului București.

Propusă să fie înființată pe acțiuni, societatea va fi administrată de șapte administratori, persoane fizice sau juridice, care vor forma un Consiliu de Administrație, condus de către un președinte, ales de membrii consiliului în prima reuniune a acestuia.

Noua societate va avea denumirea Infrastructură DF5 SA.

Membri fondatori ai acesteia sunt Sectorul 5 al Municipiului București și Administrația Domeniului Public Sector 5.

Sediul social va fi la adresa Strada Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, Sector 5, București.

Domeniul principal de activitate al societății este executarea Lucrărilor de construcții a drumurilor și autostrăzilor. Conform proiectului, societatea va putea obține finanțări și va putea încheia acorduri de parteneriat.

Capitalul social va avea un cuantum de 1 milion de lei, împărțiti în 1000 de acțiuni nominative cu valoare minimă de 1.000 lei fiecare. Sectorul 5 al Capitalei va deține 990 de acțiuni, iar ADP Sector 5 va deține 10 acțiuni.

 

 

 

Citiți și:

Un om de afaceri local investeste intr-un cartier rezidential, pe aproape 2 ha

Locuinte si spatii de productie si desfacere, in planurile unui investitor local

Va creste numarul de locuinte intr-un ansamblu in curs de dezvoltare

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Un comentariu;

Sus