Oferte locuri de munca top

Oferta mare de spatii de birouri, de clasă A, in stadii avansate de constructie

Companiile din domeniile IT&C, BPO și SCC au semnat, în trimestrul al doilea din acest an, contracte pentru 42% din totalul tranzacțiilor de închiriere, pre-închiriere și extindere de spații de birouri din Capitală.

Pe locul doi ca pondere se află domeniul manufacturier și industrial, cu 11% iar pe locul trei domeniul medical, cu 10% din totalul tranzacțiilor.

Pre-închirierile de spații de birouri cumulează 17.052 mp, aproape 30% din suprafața totală pentru care au fost semnate contracte de relocări (închirieri, pre-închirieri și extinderi) în trimestrul doi din acest an.

Și în perioada următoare vom asista la un număr mare de contracte de pre-închiriere, datorită ofertei generoase, cu multe proiecte mari, de clasă A, aflate în stadii avansate de construcție, consideră Alexandru Petrescu, managing partner la Esop Consulting I Corfac International.

El spune că cererea este în continuare împărțită. Sunt atractive atât parcurile mari de business, care se construiesc în etape și care asigură numeroase facilități angajaților, cât și clădirile boutique, cu finisaje premium, din zonele ultracentrale, cu acces ușor. Confortul angajaților contează din ce in ce mai mult în luarea deciziei de mutare a sediului și managementul companiilor ține cont de sugestiile venite de la membrii echipei în privința locației, a dotărilor și a facilităților oferite de clădiri.

 

 

 

Citiți și:

Un mare investitor strain se pregateste sa isi extinda spatiile detinute in tara noastra

Viitoare mare cladire de birouri, dezvoltata de un mare investitor

Materialele pentru constructii, mai scumpe in acest an

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus