Oferte locuri de munca top

One Modrogan  – o moștenire de familie situată la kilometrul zero al dezvoltărilor rezidențiale bucureștene

Compania One United Properties va dezvolta în zona aleea Modrogan cel mai exclusivist proiect rezidențial, amplasat intr-o locație istorică a Capitalei

One Modrogan se conturează ca un concept rezidențial contemporan, o adevărată moștenire din generație în generație, perfect integrat în peisajul proximității parcului Kiseleff

Într-o zonă ce devine disponibilă extrem de rar, Bucureștiul va beneficia de un ansamblu rezidențial de excepție format din 3 blocuri cu regim redus de înălțime (3 etaje cu 4 retras)

Cele mai exclusiviste locuințe din București au acum o adresă: One Modrogan. Dezvoltat de compania One United Properties în apropierea parcului Kiseleff, lângă Bulevardul Aviatorilor, proiectul se conturează ca un ansamblu rezidențial de tip boutique, unic în România, o emblemă a spiritului bucureștean modern, de lăsat moștenire din generație în generație.

Proiectul One Modrogan este unul aparte prin însăși localizarea sa, pe Aleea Modrogan 1A, într-o zonă de excepție din centrul Capitalei, cu puternice valențe istorice, o zonă în care orice imobil este o adevărată moștenire culturală. Dezvoltatorul va acorda o atenție sporită integrării noului proiect în specificul acestui cartier verde, extrem de liniștit. Clădirile rezidențiale de excepție, dezvoltate în zone speciale precum zona Modrogan, sunt foarte rare.

„One Modrogan reprezintă un proiect unic atât pentru noi, ca dezvoltatori, cât și pentru viitorii proprietari”, spune Beatrice Dumitrașcu, VP Residential Sales One United Properties. „În primul rând pentru că un teren într-o astfel de zonă este disponibil extrem de rar, poate o dată la 20 de ani. De asemenea, ansamblul rezidențial pe care îl vom dezvolta aici se conturează ca o adevărată referință culturală, un simbol arhitectural al Bucureștiului modern, un proiect pe care îl vom fi finalizat în decurs de 8 ani de la achiziția terenului (din anul 2014). O locuință la One Modrogan va fi o adevărată moștenire de familie pentru că nu reprezintă doar un spațiu de locuit, ci un întreg concept cultural al unei zone emblematice a Bucureștiului. Există persoane care așteaptă de peste 10 ani oportunitatea de a achiziționa un apartament pe Aleea Modrogan ”, mai spune Dumitrașcu.

Autorizația de construire pentru One Modrogan a fost obținută în luna septembrie 2020, cand au început și lucrările de construcție. Conceptul arhitectural al proiectului este realizat de biroul de arhitectură DD Design Studio condus de Dan Șerban, în colaborare cu biroul de arhitectura X Architecture & Engineering condus de Marius Călin.

 

ONE UNITED PROPERTIES este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București. Cu o valoare pe piață de peste 1,1 miliarde EUR, portofoliul companiei cuprinde peste 2.000 de unități rezidențiale exclusiviste și spații de birouri clasa A+. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul “Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020.

Sus