Oferte locuri de munca top

Paduri si terenuri agricole vor deveni partii pentru schi, mai simplu, mai ieftin

Va fi simplificată procedura pentru scoaterea definitivă din fondul forestier a terenurilor necesare realizării Programului național de dezvoltare a turismului “Schi în România”. În plus, vor putea deveni pârtii de schi și terenuri din circuitul agricol.

Actuala procedură a îngreunat transformarea României într-un mare domeniu schiabil. Cel puțin aceasta este părerea unui grup de deputați PSD care au inițiat un proiect de lege în acest sens.

Inițiatorii proiectului propun mai multe modificări la Legea nr 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului ”Schi în România”.

În primul rând nu numai terenurile din fondul forestier național vor putea deveni pârtii de schi, ci și terenuri din circuitul agricol, potrivit noului proiect legislativ.

De asemenea, stabilirea terenurilor care vor fi incluse pentru practicarea schiului și a altor sporturi de iarnă, pe baza planurilor de amenajare a teritoriului nu va mai necesita acordul Academiei Române și al consiliilor științifice ale parcurilor naționale.

Programul va fi extins în sensul că în cadrul său vor fi incluse, pe lângă construirea, dezvoltarea sau reabilitarea structurilor de primire turistică, și extinderea acestor structuri de primire turistică, precum și drumurile de acces și parcările aferente.

Legea actuală prevede că beneficiarii scoaterii definitive din fondul forestier a terenurilor pentru pârtii și realizarea instalațiilor aferente sunt exceptați de la plata obligațiilor bănești prevăzute în Codul Silvic.

În schimb, noul proiect legislativ prevede că scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național sau din circuitul agricol pentru Programul Schi în România se face cu exceptarea taxelor prevăzute la art 92 din Legea fondului funciar 18/191, a obligațiilor bănești și a celorlalte obligații datorate potrivit art 36 si 37 din Codul Silvic. În această situație scoaterea definitivă din fondul forestier se va realiza prin compensarea cu terenuri echivalente ca suprafață și bonitate. Echivalența valorică se va calcula conform legislației silvice specifice în vigoare.

Lucrările de amenajare a zonelor pentru practicarea schiului și a altor sporturi de iarnă, realizate din fonduri publice, vor fi declarate de utilitate publică în condițiile în care proiectul deputaților PSD devine lege.

 

 

 

 

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia octombrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus