Oferte locuri de munca top

Până la 50.000 lei amendă înainte de obținerea autorizației de securitate la incendiu

focAmenzi cuprinse între 20.000 și 50.000 lei pentru beneficiarii investițiilor în construcții care, până la obținerea autorizației de securitate la incendiu, nu amplasează panourile de înștiințare ce avertizează în acest sens. Aceasta este propunerea legislativă înaintată Senatului de nu mai puțin 73 parlamentari.

Printre inițiatorii proiectului de lege regăsim senatori și deputați din toate grupurile parlamentare, cu o singură excepție – ALDE.

Panourile de înștiințare vor trebui amplasate în dreptul intrărilor în spațiile respective, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a propunerii legislative.

Avertizoarele vor avea următorul conținut tipărit cu litere de tipar de culoare de avertizare galben, de minimum 10 cm pe fundal alb: „Acest spațiu funcționează fără autorizația de securitate la incendiu”.

„Legea nr. 307/2006 a instituit cadrul legislativ general care reglementează apărarea împotriva incendiilor. Deși această lege a vizat perfecționarea legislației anterioare, în acest domeniu normele juridice nu au fost suficiente pentru a preveni tragedii prin pierderea de vieți omenești ca urmare a incendiilor, din punct de vedere statistic riscul de incediu rămânând cel mai frecvent tip de risc care poate genera situații de urgență”, arată expunerea de motive a propunerii legislative.

Ba mai mult, în expunerea de motive, inițiatorii acuză pasivitatea Cabinetului Cioloș, care, prin Ordonanța 17/2016, a prorogat termenul propus de Cabinetul Ponta pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu până la data de 30 iunie 2017 (31 decembrie 2016 – propus de Ponta). La acea vreme, Guvernul tehnocrat își argumenta decizia prin lipsa personalului specializat.

„Inițiativa legislativă implementează drepturile și obligațiile consacrate de OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, conform căreia consumatorii au dreptul de a fi protejați împotriva riscului de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea, precum și de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, iar corelativ, prestatorii de servicii au obligația să presteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor. Inițiativa legislativă nu poate fi amânată deoarce poate salva vieți omenești, drept pentru care solicit adoptarea acesteia în regim de urgență. Fiecare viață contează!”, încheie expunerea de motive, semnată de deputatul Ionuț Simionca, grup parlamentar PMP.

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus