Oferte locuri de munca top

Pana cand pot fi depuse noi solicitari de finantare in PNDL II

Primăriile din județele pentru care există credite de angajament neutilizate după încheierea contractelor de finanţare multianuale de anul trecut și nu mai există solicitări de finanțare, depuse în termenul legal în anul 2017, pot depune solicitări de finanțare în acest an.

Conform unui proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va notifica unitățile administrativ-teritoriale din județe cu privire la posibilitatea de a depune solicitări de finanțare pentru obiective de investiții în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Solicitările de finanțare vor putea fi depuse în termen de 30 de zile de la expirarea acestui termen.

Astfel, guvernanții doresc instituirea unor dispoziții legale noi prin care creditele de angajament rămase neutilizate după încheierea contractelor de finanţare să se repartizeze pentru beneficiarii eligibili din raza administrativ-teritorială a județului din care fac parte și, acolo unde nu este posibil, să se instituie posibilitatea depunerii de noi solicitări de finanțare.

Pentru etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală au fost aprobate credite de angajament pentru perioada 2017 – 2020 în valoare de 30 miliarde lei.

Creditele de angajament prevăzute în cadrul programului, rămase neutilizate la sfârşitul exerciţiului bugetar vor fi avute în vedere la elaborarea legilor bugetare anuale şi a rectificărilor bugetare pentru anii următori.

Din analiza solicitărilor de finanțare depuse în termenul legal în anul 2017, pentru obiectivele de investiții primite din partea primăriilor, sunt propuse la finanțare peste 13.000 de obiective de investiții, din toate domeniile finanțate prin PNDL în valoare totală de aproximativ 66 miliarde lei.

 

Citiți și:

Stirile zilei

Proiecte de peste 228 mil lei pentru reabilitarea infrastructurii de tramvai

Demareaza lucrarile la un mare ansamblu imobiliar

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

 

Sus