Oferte locuri de munca top

Pas inainte pentru drumul de legatura dintre Arad si Timisoara

Proiectul pentru realizarea drumului de legătură dintre Austrostrada A1 Arad și Timișoara face un pas înainte. Acest proiect de investiții are o valoare ce depășește 41 milioane euro, echivalentul a aproximativ 200 milioane de lei.

Pentru atribuirea lucrărilor, CNAIR a lansat în licitație deschisă contractul pentru ”Proiectare și Execuție Drum de Legătură Autostrada A1 Arad – Timișoara – DN 69″. Lucrările vor fi realizate pe o lungime de 10 kilometri.

Valoarea totală estimată este de 199.803.690 lei. Investiția va fi refinanțată cu ajutorul fondurilor europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM.

Criteriul de atribuire ales de autoritatea contractantă este ”cel mai bun raport calitate – preț”.

Durata contractului este de 84 de luni.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 2 iunie 2020.

Încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea/ aprobarea finanțării lucrărilor, semnarea contractului fiind posibilă doar în situația în care se respectă dispozițiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.

În cazul în care obținerea/aprobarea finanțării lucrărilor din fonduri de la bugetul de stat si/ sau fonduri europene nerambursabile nu se realizează, încheierea contractului va fi imposibilă.

Autoritatea contractantă estimează că va obține finanțarea necesară semnării contractului în semestrul al II-lea al anului 2020.

 

 

 

Citiți și:

Aprovizionare cu materiale de constructii, doar pe baza de comanda

Centru de recreere si distractie, pregatit pentru perioada post-pandemie

Cine face studiile pentru un nou spital din tara

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2020

Sus