Oferte locuri de munca top

Peste 100 km drum judetean vor intra in expertizare tehnica

Au fost emise nu mai putin de 16 certificate de urbanism necesare in vederea elaborarii documentatiilor tehnice si cadastrale pentru autorizarea lucrarilor de modernizare si reabilitare a 106,834 km din județul Cluj. Sunt vizate 14 drumuri judetene.

Consiliul Judetean Cluj va demara licitatiile aferente executiei lucrarilor la cei peste 100 km de drumuri judetene ulterior finalizarii expertizelor tehnice si a documentatiilor cadastrale necesare intabularii acestor drumuri si sectoare de drumuri judetene, respectiv a studiilor geotehnice, a documentatiei de avizare a lucrarilor de interventii (D.A.L.I.), precum si a celei referitoare la proiectare si asistenta tehnica.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a declarat: „ Ne dorim sa pregatim concomitent documentatiile pentru cat mai multe drumuri, astfel incat sa putem asigura societatilor de profil un front continuu de lucru, pe intreg teritoriul judetului”.

Drumurile judetene pentru care au fost emise certificatele de urbanism si pentru care Consiliul Judetean pregateste, in prezent, derularea de ample lucrari de modernizare, traverseaza 19 comune clujene, dupa cum urmeaza:
–    DJ 109 S Deusu – Borsa, km 0+000 – km 12+320
–    DJ 161 E Diviciorii Mici – Habadoc, km 5+500 – km 8+000
–    DJ 107 N Valea Ierii – Plopi – Gura Rasca, km 14.000 – 28+612
–    DJ 103 G Cheile Turzii – Sandulesti, km 30+970 – km 35+231
–    DJ 161 B Calarasi – Calarasi Gara, km 40+647 – km 42+530
–    DJ 109 A Ciubanca – limita jud. Salaj, km 56+100 – km 57+300
–    DJ 109 E Valea Grosilor – limita jud. Salaj, km 14+484 – 17+000
–    DJ 109 V Cluj-Napoca – Giula, km 11+400 – 15+390
–    DJ 105 T Berindu – Salistea Veche, km 14+447 – km 19+470
–    DJ 182 F Manasturel – Valea Garbaului – Garbaul Dejului, km 0+000 – km 9+980
–    DJ 103 G limita jud. Alba – Podeni – Moldovenesti, km 13+200 – km 25+600
–    DJ 107 T Marisel – Maguri Racatau, km 0+000 – km 11+600
–    DJ 161 Panticeu – Sarata – limita jud. Salaj, km 41+100 – 49+050
–    DJ 161 A Apahida – Cojocna, km 7+100 – km 9+700
–    DJ 107 T Maguri Racatau – Maguri, km 13+600 – 23+600
–    DJ 160 Mociu – Chesau – Palatca, km 44+800 – km 48+800
Din cauza structurii necorespunzatoare si a traficului rutier intens, toti cei 106,834 km de drum judetean prezinta degradari, cu multiple defecte de capacitate portanta, respectiv cedari ale sistemului rutier si ale patului drumului, dar si cu evidente degradari de suprafata precum gropi, fagase si tasari.

Urmare a acestor deficiente structurale, in special a celor legate de capacitatea portanta, drumul nu mai asigura in momentul de fata o planeitate normala suprafetei de rulare, atat in profil transversal cat si in cel longitudinal.

De asemenea, ca urmare a cvasi-inexistentei santurilor de scurgere a apelor de suprafata, pe mai multe portiuni se inregistreaza cedari ale corpului drumului, fapt de natura a pune in pericol siguranta participantilor la trafic.

 

Participati la evenimentul organizat de ARENA Constructiilor, joi 7 iunie, la Bucuresti !

 

Citiți și:

Noi locuinte, spatii de birouri si comerciale vor fi construite in Capitala

Drum strategic, reabilitat cu 36 milioane de euro

Cladirile noi parcurg in timp lung procesul de autorizare

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2018

Sus