Oferte locuri de munca top

Peste 6 mld lei pentru Autostrada Sibiu – Pitesti

Proiectul Autostrăzii Sibiu-Pitești a primit finanțare europeană. În acest sens, CNAIR a încheiat contractul de finanțare pentru „Pregătirea proiectului de Autostradă Sibiu-Pitești și construcția Secțiunilor 1,4 și 5”, în vederea acordării finanțării nerambursabile alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020.

Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăți eficiența economică a transportului românesc prin scurtarea timpului de călătorie între Sibiu – Pitești și, implicit, asigurarea conectivității la nivel național.
Rezultatele așteptate ale proiectului sunt :
* Realizarea Secțiunii 1, Sibiu-Boița, având ca principale caracteristici: construcția a 13,170 km de autostradă nouă de 2×2, a 4 poduri, a 3 pasaje superioare, a 3 viaducte, a unui spații de servicii, a 2 intersecții rutiere și a unui centru de coordonare și întreținere;
* Realizarea Secțiunii 4, Tigveni-Curtea de Argeș, având ca principale caracteristici: construcția a 9,86 km de autostradă nouă de 2×2, a unei intersecții rutiere, a 4 poduri, a 2 pasaje superioare, a 6 viaducte și un tunel;
* Realizarea Secțiunii 5, Curtea de Argeș-Pitești, având ca principale caracteristici: construcția a 30,351 km de autostradă nouă,a 3 intersecții rutiere, a 12 poduri, a 3 pasaje superioare, unui viaduct, a unei zone de parcare, a unui spații de servicii și a două centre de coordonare și întreținere.
Valoarea totală a proiectului este de 6.323.405.643 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul de Coeziune  -4.149.050.858,97 lei, 15% contribuția proprie – 732.185.445,69 lei, restul de 1.442.169.339,12 lei  reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
Durata proiectului: Perioada de implementare a proiectului este de 103 luni, respectiv între data de 16.06.2015 și 31.12.2023 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

 

 

 

Citiți și:

Un investitor strain mai reduce din numarul de niveluri ale viitorului ansamblu

Ansamblu mixt cu cladiri de 21 niveluri, in pregatire intr-o zona turistica

Viitor ansamblu mixt, organizat pe 13 niveluri

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus