Oferte locuri de munca top

PMB a alocat bani pentru proiectarea de parcari

La rectificarea bugetară, Primăria Municipiului București a acordat bani pentru domeniile pe care edilii le consideră prioritare.

În ceea ce privește infrastructura rutieră PMB a alocat fonduri pentru:

–  2 milioane euro pentru Direcția Investiții din PMB pentru realizarea studiilor de proiectare și execuție pentru realizarea a 6 parcaje subterane/supraetajate pe structura ușoară, câte una în fiecare sector.

– 2 milioane euro vor fi alocate pentru proiectul Strapungere Bd. Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu pentru lucrări care nu au fost prevăzute în proiectul inițial, dar sunt absolut necesare – de iluminat public, iluminat architectural, semnaforizare intersecții, separator de fluxuri de beton.

Sectoarele au venit cu noi propuneri de unități de învățământ ce vor fi  reabilitate și modernizate. Din suma totală alocată au fost păstrați banii necesari pentru demararea procedurilor de proiectare SF sau DALI (documentatie de avizare a lucrarilor de interventii) pentru scoli și grădințe, iar sumele rămase au fost trecute pe credite de angajament, pentru anul 2018, în vederea execuției lucrărilor la aceste obiective.

Au mai fost alocate fonduri pentru:

–   4,4 milioane euro pentru Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București pentru realizarea unor investiții. Din această sumă, Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila primește 2,9 milioane euro pentru reparații curente și achiziționarea de aparatură, iar Spitalul Clinic de Psihiatrie Al. Obregia primește 1,5 milioane euro, pentru dotarea cu paturi și echipamente medicale.

– 3, milioane euro primește RADET pentru eficientizarea alimentarii cu energie termică și modernizarea centralelor termice.

–  Cu 2,8 milioane euro se suplimentează bugetul PMB pentru Capitolul Ordine Publică și Șiguranță pentru achiziționarea a 12 utilaje de topit zăpada– 6 utilaje de capacitate mare (topeste 200 mc de zăpadă/oră) și 6 utilaje de capacitate mică (10 mc de zăpadă/oră)

–  2,7 milioane euro pentru bugetul RATB pentru dotarea tramvaielor și troleibuzelor cu sisteme de climatizare (costul total pentru dotarea tuturor troleibuzelor și tramvaielor cu aer condiționat este de 20 de milioane de euro, urmând ca anul viitor să se aloce diferența de 17,3 milioane euro)

– 1 milion de euro – am răspuns solicitării Patriarhiei Române de a sprijini lucrările la Catedrala Întregirii Neamului

– Aproape un milion de euro pentru achiziționarea a 6 salvări – autospeciale de intervenție, două de tip C și 4 de tip B1/B2. Răspundem astfel solicitării de sprijin a  Serviciului de Ambulanța București Ilfov (SABIF)”.

 

cop1

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia septembrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

Sus
Translate »