Oferte locuri de munca top

Preluarea Brikston de catre Wienerberger ar putea afecta concurenta pe piata

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind operaţiunea prin care Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL preia Brikston Construction Solutions SA.

Investigația urmărește să evalueze efectele acestei preluări pe piaţa producerii şi comercializării de cărămizi şi blocuri ceramice din România.

Tranzacţia prin care Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL preia Brikston Construction Solutions SA. este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.

În urma analizei realizate până în prezent, Consiliul Concurenţei a ajuns la concluzia că această tranzacţie este susceptibilă să creeze obstacole semnificative în calea concurenţei efective prin crearea unei poziţii dominante pe piaţa producerii şi comercializării de cărămizi şi blocuri ceramice din România, ceea ce ar putea avea ca efect majorarea preţurilor.

Având în vedere că tranzacţia prezintă îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal şi acestea nu au putut fi înlăturate prin angajamentele propuse de Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL, Consiliul Concurenţei a decis deschiderea unei investigaţii.

Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL, companie a Grupului Wienerberger, este prezentă în România, în principal, în sectorul producerii şi comercializării de cărămizi şi blocuri ceramice. Compania operează în țara noastră patru unități de producție de cărămizi şi blocuri ceramice. Grupul Wienerberger este prezent la noi şi în domeniile ţiglelor şi accesoriilor ceramice pentru învelitori, pavajelor de beton, ţevilor de plastic şi de ceramică.

La rândul său, Brikston Construction Solutions SA desfăşoară, mai ales, activităţi de producere și comercializare de cărămizi și blocuri ceramice.

Conform legislaţiei, trebuie notificată Consiliului Concurenţei orice operaţiune (concentrare economică) în care sunt implicate companii a căror cifră de afaceri cumulată depăşeşte echivalentul a 10.000.000 euro şi cel puţin două dintre companiile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare de 4.000.000 euro.

Conform legislaţiei, în maximum 5 luni autoritatea de concurenţă va emite o decizie prin care tranzacţia va fi autorizată sau va fi interzisă sau va fi autorizată cu condiţii. Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care această operaţiune afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă. Observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la nr. 021.405.45.08, prin e-mail la adresa industrie@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 33, până pe 5 iunie 2018.

 

Citiți și:

Lucrari suplimentare la o varianta ocolitoare

Cale ferata, reabilitata cu 1,8 mld euro

Masuri pentru finalizarea unei variante ocolitoare

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2018

Sus