Oferte locuri de munca top

Premiera: Constructiile devin sector prioritar pentru urmatorii 10 ani

„Sector prioritar şi de importanţă naţională pentru economia românească pentru următorii 10 ani” așa a denumit premierul Viorica Dăncilă noua abordare politică privind sectorul construcțiilor.

În deschiderea şedinţei solemne de Guvern de la Alba Iulia, premierul a anunţat că va fi aprobat Memorandumul privind Acordul între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii.

Acesta, alături de memorandumul cu Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ, reprezintă , potrivit premierului „două acorduri în domenii prioritare pentru România – construcţii şi educaţie”.

Premierul Dăncilă a mai spus despre acordul în domeniul construcţiilor: ”vom declara acest sector prioritar şi de importanţă naţională pentru economia românească pentru următorii 10 ani. Pentru sectorul construcţiilor, vom stabili un salariu minim brut lunar de 3.000 de lei, vom elimina taxele pe muncă pentru angajatori, iar pentru angajat le vom stabili astfel încât salariul minim net lunar să depăşească echivalentul în lei a 500 de euro”.

De asemenea, vor fi introduse şi alte măsuri suplimentare pentru combaterea muncii la negru în acest sector.

O altă măsură va consta în introducerea obligativităţii de acordare a avansului pentru contracte de lucrări, în procent de 30%, indiferent de sursa de finanţare şi restituirea acestuia prin reduceri procentuale la fiecare factură, până la finalizarea proiectului.

Totodată, va fi înfiinţat un fond de garantare pentru construcţii cu participarea statului în procent de 80% şi a firmelor de construcţii cu 20%. Măsura este destinată sprijinirii finanțării sectorului.

Nu în ultimul rând, va fi introdusă certificarea profesională făcută de un organism de certificare neutru, alcătuit din membri ai organizaţiilor patronale reprezentative, organizaţiilor profesionale, instituţiilor de învăţământ şi specialiştii din domeniu.

 

Citiți și:

Teren de peste 5 ha pregatit pentru constructia mai multor obiective

23 mil euro pentru reabilitarea a sute de lifturi, in Bucuresti

Viitor bazin olimpic in Bucuresti

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

2 Comentarii

  1. George said:

    Un cacat de lege. Toate firmele au servit acte aditionale la contractul individual de munca celor cu salarii mari si au concediat necalificatii. veniturile au crescut doar pentru cei ce sunt neaparat necesari firmelor. In schimb restul au pierdut contributia la pilonul II pe 10 ani. Lege data tot pentru cei ce au deja multi bani. Jigodii

Sus