Oferte locuri de munca top

Pretentiile proprietarilor de apartamente, mai mari in iulie

Pe parcursul lunii iulie, pretențiile vânzătorilor de apartamente (noi și vechi) s-au majorat atât pe plan național, cât și în câteva centre regionale importante, în frunte cu Bucureștiul. Astfel, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară pentru o asemenea unitate locativă s-a majorat cu 2,7% luna trecută, de la 1.216 euro pe metrul pătrat util în iunie, la 1.249 de euro pe metrul pătrat.

De menționat este că valoarea actuală este cu doar 3,1% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.212 euro pe metru pătrat util. Deși majorări de preț au fost consemnate și pe segmentul locuințelor vechi, cele mai semnificative scumpiri au avut loc pe segmentul celor nou-construite.

București:

În iulie, apartamentele disponibile spre vânzare s-au apreciat cel mai mult în Capitală, unde este vorba despre un avans de 2,6%, de la 1.284 euro/mp la 1.318 euro pe metru pătrat util. Această evoluție nu a făcut decât să aducă Bucureștiul la nivelul de preț valabil în urmă cu 12 luni, valoarea actuală fiind chiar identică cu cea din perioada similară din 2018.

Locuințele din blocurile vechi au înregistrat, luna trecută, un plus de 1,8% (de la 1.228 euro/mp la 1.250 de euro/mp), în vreme ce, în cazul unităților locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, creșterea a fost mai semnificativă, cifrându-se la 3,9% (de la 1.323 euro/mp la 1.375 de euro/mp).

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, s-a consemnat o scădere de 0,4% luna trecută, de la 1.133 euro/mp la 1.128 de euro/mp util. Pretențiile actuale ale proprietarilor sunt cu 5,3% mai mari decât în perioada similară a anului trecut, când ajungeau la o medie de 1.071 de euro pe metru pătrat, Brașovul situându-se, astfel, pe locul al doilea în clasamentul anual al diferențelor de preț, după Cluj-Napoca.

Tendința descendentă de luna trecută a fost susținută în mod exclusiv de segmentul apartamentelor noi, care s-au ieftinit cu 1,7%, de la 1.167 euro/mp la 1.147 euro/mp. Locuințele din blocurile vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 0,4%, de la 1.113 euro/mp la 1.117 euro/mp.

Cluj-Napoca:

În capitala Transilvaniei, așteptările proprietarilor de apartamente au crescut cu 1,1% luna trecută, de la 1.589 euro/mp la 1.606 euro/mp util. De menționat este că cea din urmă valoare este cu 6,3% mai mare decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.511 euro/mp – aceasta fiind cea mai mare diferență anuală de preț dintre cele șase centre regionale monitorizate constant.

Creșteri au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate: locuințele vechi s-au apreciat cu 0,9% (de la 1.595 euro/mp la 1.610 euro/mp), iar cele noi cu 1,1% (de la 1.584 euro/mp la 1.602 euro/mp).

Constanța:

În orașul din sud-estul țării, apartamentele scoase la vânzare au consemnat, per ansamblu, o creștere de 0,7% în a doua lună de vară, de la 1.130 euro/mp la 1.138 de euro/mp util.

Nivelul actual de preț este foarte apropiat de cel consemnat în urmă cu un an, când pretențiile vânzătorilor ajungeau la 1.139 de euro/mp. În iulie 2019, prețurile au evoluat diferit pe cele două segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,1% (de la 1.133 euro/mp la 1.145 euro/mp), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au ieftinit cu 0,4% (de la 1.121 euro/mp la 1.117 euro/mp).

Iași:

În orașul din nord-estul țării, indicele a înregistrat o creștere de 2% în iulie (a doua după cea din București), de la 1.017 euro/mp la 1.037 euro/mp. Comparativ cu perioada similară din 2018, când valoarea medie de listare a unui apartament era de 1.016 euro/mp, nivelul actual de preț este cu 2,1% mai mare.

Luna trecută, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat ușor, mai exact cu 0,3%, de la 1.015 euro/mp la 1.018 euro/mp. Pe segmentul apartamentelor noi, pe de altă parte, a avut loc un avans mult mai important, respectiv 3,5%, de la 1.018 euro/mp la 1.054 de euro/mp.

Timișoara:

Capitala Banatului este, alături de Brașov, al doilea centru regional în care suma medie solicitată pentru un apartament a fost mai mică în iulie față de iunie. În cazul de față, scăderea a fost destul de semnificativă, de -1%, de la 1.239 euro/mp la 1.226 de euro/mp util.

În acest context, nivelul actual de preț este cu doar 2,2% mai mare decât cel valabil în urmă cu un an, respectiv 1.200 euro/mp. Scăderi de preț au fost consemnate luna trecută atât pe segmentul apartamentelor vechi (-1%, de la 1.244 euro/mp la 1.231 euro/mp), cât și pe cel al locuințelor noi (-0,7%, de la 1.220 euro/mp la 1.212 euro/mp).

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Un comentariu;

  1. Eric said:

    Aiurea, astea sunt manevrele agentilor imobiliari si papagalii proprietari o vor lua rau in barba daca le asculta ineptiile si pun botul la vrajelile care ii conving sa mareasca pretul la anunturile din Unirii, dupa cum am vazut cateva cazuri trase de par pe Imobiliare.

Sus