Oferte locuri de munca top

Prevederi legislative – Noutati pe scurt

Renunțarea la reținerile monetare

 

 

 

Au fost modificate condiţiile generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice

O nouă hotârâre aprobată de Guvern prevede modificarea anexelor nr. 1 și 2 la HG nr. 1/2018.

Măsura a fost considerată necesară pentru a se elimina atât blocarea șantierelor, cât și blocajele contractuale, respectiv implementarea proiectelor de infrastructură, precum și pentru a se evita întârzierile care pot afecta major șansele de utilizare a fondurilor europene din PNRR, PT și POIM.

Modificarea vizează renunțarea la reținerile monetare doar în condițiile în care Antreprenorul constituie Garanția de Bună Execuție prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii de o instituție de credit, sau de o societate de asigurări. Această modificare răspunde necesității de adaptare la condițiile pieței (criza militară, criza scumpirilor din energie și materiale de construcție etc), precum și necesității de a oferi Autorităților Contractante pârghiile legale și contractuale suficiente astfel încât să asigure buna implementare a contractului.

Actul normativ va fi aplicabil contractelor ce urmează a fi încheiate pe viitor, precum și celor aflate în derulare, dar doar cu privire la efectele viitoare ale acestor contracte, ca de exemplu: rețineri viitoare, plăți viitoare, reglări viitoare, restituiri viitoare, etc. În acest sens, s-a prevăzut în mod clar faptul că prevederile actului normativ nu sunt aplicabile contractelor aflate în derulare pentru care a fost realizată Recepția la terminarea lucrărilor, fiind astfel asigurată siguranța juridică a relațiilor dintre părțile contractante

Dintre modificări amintim:

Sumele reținute vor fi aplicate numai în cadrul contractelor în care antreprenorul constituie Garanţia de Bună Execuţie, prin reţineri succesive.

Antreprenorul, la alegerea sa, va putea constitui şi furniza beneficiarului o garanţie pentru sume reţinute, suportând costurile aferente, care va fi emisă de către o instituţie bancară autorizată să emită asemenea garanţii pe teritoriul Uniunii Europene şi va fi în forma agreată de către beneficiar. Garanţia va fi irevocabilă şi va prevedea că plata garanţiei se va executa necondiţionat, la prima cerere a beneficiarului. Cuantumul garanţiei pentru sume reţinute va fi egal cu valoarea cumulată a sumelor reţinute prevăzută pentru perioada următoare de şase luni, în conformitate cu graficul de flux de numerar din Programul de Execuţie aprobat şi în vigoare la momentul respectiv.

Când cuantumul garanţiei de bună execuţie constituite prin reţineri succesive cumulat cu cuantumul garanţiei pentru sumele reţinute atinge pragul de 10% din Preţul Contractului, Autoritatea contractantă nu va mai reţine în continuare din certificatele de plată sumele reţinute.

Sus