Oferte locuri de munca top

Prima Casa, la loc comanda

După ce Senatul a respins legiferarea Ordonanţei de urgenţã prin care Guvernul modifica programul „O familie, o casă”, în ”Noua casă”, iată că și deputații sunt de aceeași părere.

Comisia pentru Drepturile omului din Camera Deputaților a avizat favorabil decizia Senatului de a respinge aprobarea OUG nr.129/2020, propunând acest vot plenului Camerei Deputaților.

În acest caz, Camera Deputaților este camera decizională.

Intrată în vigoare luna trecută, Ordonanța 129/2020 stabilește că valoarea finanțării poate fi de maximum 70.000 euro, echivalent lei, și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, în valoare de maximum 66.500 euro, și avansul plătit de beneficiar. Finanțarea acordată de instituția de credit este garantată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 50%, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente finanțării garantate. Aceasta acoperă maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinței.

În cazul în care se achiziționează o locuință nouă sau consolidată, valoarea finanțării poate fi cuprinsă între 70.001 euro și maximum 140.000 euro, echivalent lei, și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, cu o valoare cuprinsă între minimum 59.501 euro și maximum 119.000 euro, la care se adaugă avansul plătit de beneficiar.

În acest caz, finanțarea acordată de instituția de credit este garantată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 60%, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente finanțării garantate, și acoperă maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinței.

Avansul prin Noua Casă se plătește de către beneficiar după cum urmează:

*minimum 5% din prețul de achiziție pentru toate categoriile de locuințe, în cazul în care valoarea finanțării este de maximum 70.000 euro, echivalent lei;

*minimum 15% din prețul de achiziție al locuințelor prevăzute la art. 1 alin. (3) și (4), în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.001 euro și 140.000 euro echivalent lei.

 

 

 

Citiți și:

Un ansamblu rezidential din provincie a intrat in etapa a doua de dezvoltare

Un proiect va fi demarat, altul amanat, in planurile unui mare dezvoltator imobiliar

Vor incepe lucrarile la un nou ansamblu rezidential

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2020

Sus
Translate »