Oferte locuri de munca top

Primaria Capitalei pregateste 4 mari investitii in unitati medicale

Primăria Capitalei urmează să demareze 4 mari proiecte de investiții pentru infrastructura medicală. Cel mai mare dintre proiecte vizează construirea unui spital metropolitan ultramodern, cu aproximativ 1.200 de paturi.

Amplasamentul viitorului spital a fost stabilit pe șoseaua Pipera, pe o suprafață rezultată din alipirea unui teren transferat din domeniul public al statului în cel al Municipiului București și a unui teren aflat în proprietatea municipalității, de pe care va fi relocată o autobază a RATB.

Până în prezent a fost finalizată documentația cadastrală și a fost obținut certificatul de urbanism de la Primăria Sectorului 2. Urmează întocmirea studiului de fezabilitate, potrivit Primăriei Capitalei.

De asemenea, municipalitatea mai are în pregătire proiectul pentru reabilitarea Maternității Bucur – secţia internă a Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Ioan. Până în prezent au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție și s-a obținut certificatul de urbanism. Investiția a fost estimată la 17 milioane de euro, iat termenul de finalizare este de 24 de luni.

Totodată, Primăria Capitalei mai pregătește proiectele pentru reabilitarea Policlinicii „11 Iunie”, din Sectorul 4 și a Policlinicii „Iancului”, din Sectorul 2. Pentru ambele proiecte urmează să demareze procedurile de atribuire a contractelor de lucrări. Termenul prevăzut pentru finalizare este de 18 luni.

În paralel cu investițiile în unitățile medicale, Primăria Capitalei mai are în plan să achiziționeze 600 de locuințe pentru personalul medical din spitalele aflate în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Primăria a publicat în iunie anunțul pentru achiziția primelor 100 de locuințe. Achiziția celorlalte 500 de locuințe se va realiza în două etape a câte 250 de unități, care se vor derula în octombrie, respectiv decembrie anul curent.

În prezent, Primăria Capitalei, prin ASSMB, are deja în derulare cinci investiții pentru modernizarea spitalelor, proiecte ce se ridică la suma de 21 milioane de euro. Acestea vizează: construire ambulatoriu Spital „Dr. Victor Babeș”; consolidare și Reabilitare Pavilion A din cadrul Spitalului „Dr. Victor Babeș”; bazin de recuperare prin hidrokinetoterapie la Spitalul de boli cronice „Sf. Luca”; Centru Medical „Sf. Ștefan” și Centru de Referință pentu diabet „N. Malaxa”, în locul fostei Policlinici „Morarilor”; Proiectarea și execuția unui lift secundar și a scării de evacuare cu targă la Spitalul „Malaxa”.

Pentru anul acesta, Primăria Capitalei a alocat un buget de 111 milioane de euro pentru sănătate.

 

Citiți și:

4 unitati de invatamant, pregatite pentru reabilitare

A fost aprobat proiectul pentru extinderea unui centru educational

Nou ansamblu autorizat, in Sectorul 1

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

Sus