Oferte locuri de munca top

Primele dosare aprobate in Programul Iluminat Public

Au fost aprobate primele dosare în cadrul Programului Iluminat Public. Este vorba de primele 27 de unități administrativ-teritoriale (lista atașată) care vor beneficia de fonduri pentru modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţii.

Pentru acest program, finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi, respectiv maximum 500.000 lei pentru UAT cu o populaţie de până la 4.000 locuitori și maximum 1.000.000 lei pentru UAT cu o populaţie de peste 4.001 locuitori.

Un alt program pentru care au fost aprobate dosare de finanțare este Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. În cadrul acestui program vor beneficia de finanțare nerambursabilă în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, în limita a 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie, un număr de 65 gospodării izolate, situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice.

 

Descărcați aici Lista cererilor aprobate pentru Programul Iluminat Public

 

 

 

 

 

Citiți și:

Peste 510 mil euro, pentru retele de apa si canalizare

Lucrari de carotare si taiere a betonului, mai scumpe anul acesta

Cladiri cu 10 niveluri, intr-un viitor ansamblu mixt din provincie

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2020

 

Sus