Oferte locuri de munca top

Programul de reabilitare a infrastructurii de irigatii are 86 de amenajări

Programul național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România cuprinde 86 de amenajări de irigații. Decizia a fost dată prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Potrivit ordinului, lucrările pentru amenajări de irigații vor fi realizate în trei etape: 40 în prima etapă, 37 în a doua etapă și 9 în ultima.

Aceste intervenții sunt compuse din lucrările din amenajările de irigații ce cuprind prize, stații de pompare de bază, inclusiv cele reversibile, stații de repompare, canale și conducte de aducțiune, transport și distribuție a apei de irigații până la stațiile de pompare de punere sub presiune, inclusiv construcțiile hidrotehnice și instalațiile aferente, stațiile de pompare de punere sub presiune, rețele interioare de irigații formate din conducte, construcțiile hidrotehnice și instalațiile aferente, lucrări de alimentare și evacuare a apei din orezării.

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare este organismul responsabil pentru  realizarea programului. Astfel, ANIF inițiază și derulează atât procedurile de achiziții de servicii de proiectare, de tip expertiză tehnică, documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, proiect tehnic, cât și procedurile de achiziții pentru execuția lucrărilor.

„ANIF va transmite, pentru fiecare dintre contractele de achiziție pentru execuția lucrărilor semnate, informări detaliate periodice lunare la direcția tehnică de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Informările vor cuprinde atât date inițiale privind graficul de execuție a lucrărilor, graficul de livrare și montaj, termene de punere în funcțiune și recepție, precum și stadiul lucrărilor pe tot parcursul derulării contractelor”, precizează actul normativ.

Ulterior, direcția tehnică de specialitate va întocmi un raport de monitorizare pe care-l va înainta conducerii ministerului. Acest documente va fi actualizat lunar și va cuprinde informații relevante privind măsura în care sunt respectate termenele contractuale ale obiectivelor de investiții.

Monitorizarea este realizată atât de reprezentanți ai direcției tehnice de specialitate din MADR, cât și de reprezentanți ai structurilor teritoriale din subordinea MADR cu atribuții în domeniul îmbunătățirilor funciare.

 

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)

Sus