Oferte locuri de munca top

Programul Noua Casa risca in continuare sa fie anulat

Programul Noua Casă, prin care pot fi accesate credite la o valoare de până la 140.000 euro pentru achiziționarea de locuințe, întâmpină greutăți în procesul de legiferare. Încă o comisie de specialitate de la Camera Deputaților a fost de acord cu cu votul de repingere dat de Senat. Este a treia comisie din cele cinci care au primit proiectul spre avizare.

În acest ritm, dacă votul final al Camerei Deputaților va fi împotriva legiferării Ordonanței de Urgență pentru Programul Noua Casă, această noua variantă a programului Prima Casă riscă să fie anulată.

La începutul lunii septembrie, Senatul a votat respingerea OUG, iar de atunci trei comisii de specialitate din Camera Deputaților au avizat favorabil această decizie. Cel mai recent, Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați a trimis un astfel de aviz.

Programul de finanțare este în prezent funcțional, anumit bănci oferind deja creditare prin acesta.

Ce prevedere Programul Noua Casă

Condiții de finanțare

Beneficiarul Programului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

* la data solicitării creditului garantat declară pe propria răspundere fie că nu deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință, indiferent de modul și de momentul în care a fost dobândită, fie că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp;

* achiziționează o singură locuință, printr-un credit acordat și garantat în condițiile Programului;

* are calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul.

Valoarea finanțării

Valoarea finanțării poate fi de maximum 70.000 euro, echivalent lei, și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, în valoare de maximum 66.500 euro, și avansul plătit de beneficiar.

În cazul în care se achiziționează o locuință nouă sau consolidată, valoarea finanțării poate fi cuprinsă între 70.001 euro și maximum 140.000 euro, echivalent lei, și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, cu o valoare cuprinsă între minimum 59.501 euro și maximum 119.000 euro, la care se adaugă avansul plătit de beneficiar.

Avansul prin Noua Casă

Avansul se plătește de către beneficiar după cum urmează:

*minimum 5% din prețul de achiziție pentru toate categoriile de locuințe, în cazul în care valoarea finanțării este de maximum 70.000 euro, echivalent lei;

*minimum 15% din prețul de achiziție al locuințelor prevăzute la art. 1 alin. (3) și (4), în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.001 euro și 140.000 euro echivalent lei.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2020

Sus