Oferte locuri de munca top

Programul Prima Casa va fi schimbat

Programul Prima Casă va continua în acest an, după cum a anunțat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Însă, va avea o altă formă. ”Până la finele lunii februarie vom avea o formă modificată. pentru a-l face mai social”, a declarat ieri seara Eugen Teodorovici, la Antena3.

Pentru anul curent, programul Prima Casă are prevăzut un plafon de două miliarde de lei pentru garantarea creditelor destinate achiziționării de locuințe.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au discut cu cei ai Băncii Naționale pentru a face acest program ”mai social, mai îndreptat către zona socială”. Noua formă a programului urmează să fie finalizată până la finalul lunii februarie, dar oficialii spun că ”nu se schimbă aspecte esenţiale”.

Ministrul Finanțelor a spus că finanţarea există, programul a fost bugetat și va continua.

”Până nu îl modificăm, va continua în aceeaşi parametri. Până la final de februarie o să ieşim, cred, cu o Hotărâre de Guvern”, a spus Eugen Teodorovici.

Principalele modificări aduse acestui program vor viza aspecte legate de suprafaţa casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze.

„Mă refer la suprafaţa casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu îţi iei casă de 500 de metri pătraţi, prima casă, îţi iei o casă pentru familie atât cât poţi…”, a adăugat Teodorovici.

După criza economică din 2008, programul Prima Casă, lansat în anul 2009, a impulsionat construcțiile de locuințe în țara noastră. Limitele impuse beneficiarilor de credite prin Prima Casă au modelat oferta de locuințe.

Cele mai recente date oficiale arată că, în primele zece luni ale anului trecut numărul garanţiilor acordate prin Prima Casă era de 17.915, cu o valoare totală de 1,7 miliarde lei. În plus, erau  înregistrate şi 6.494 promisiuni de garantare.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus