Oferte locuri de munca top

Proiectul de extindere a unui spital din Iasi, eligibil pentru fonduri europene

Proiectul Consiliului Județean Iași privind extinderea și dotarea Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iași a fost admis în ”următoarea etapă a procesului de evaluare și selecție, respectiv evaluarea tehnică și financiară”,  în urma verificării conformității administrative și eligibilității.

Aceasta după numai o lună și jumătate de la depunerea la ADR Nord Est a solicitării de finanțare.

Cererea de finanțare a proiectului ” Extindere și dotare Unitate Funcțională Regională de Urgență în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași” a fost depusă în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 8- Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale.

Valoarea totală a proiectului este de 12 178 373 de lei, Consiliului Județean participând cu 5.480.348 de lei. Durata pentru realizarea lucrărilor este de 31 de luni.

Investiția propusă de CJ prevede extinderea construcției în care își desfășoară activitatea Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul de Copii “Sf. Maria” și crearea unei infrastructuri care să corespundă necesităților actuale ale unei astfel de secții- tratarea imediată a pacienților, dar și instalarea și utilizarea de aparatură performantă.

Acum, UPU Sf. Maria funcționează într-un spațiu de 98 de metri pătrați, insuficient pentru desfășurarea actului medical în condiții moderne.

Noua clădire va avea o suprafață de 2281 de metri pătrați. Aici, vor exista spații pentru primirea și trierea pacienților, cameră de resuscitare, spațiu pentru decontaminare, grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilități, spații tehnice și sală de așteptare. Pe acoperiș va fi amenajat un helipunct pentru urgențele majore.

 

Participati la evenimentul organizat de ARENA Constructiilor, joi 7 iunie, la Bucuresti !

 

Citiți și:

Viitoare cladiri rezidentiale in nordul Bucurestiului

Noi locuinte colective in zona de nord a Capitalei

Pod si parcare, in precontractare

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2018

Sus