Oferte locuri de munca top

Propunere: Somaj tehnic in constructii, numai daca nu sunt contracte in derulare

În lipsa dirigintelui de șantier, a proiectantului sau a beneficiarului nu pot fi continuate lucrările de construire, au atras atenția reprezentanții sectorului de construcții care au participat la o videoconferință cu oficialii guvernamentali.

Ca urmare, ei au cerut ca Inspectoratele de Stat în Construcții din țară să fie abilitate să aplice sancțiuni sau după caz să accepte înlocuirea celor care nu pot participa la controlul lucrărilor. În ultimă instanță să se aprobe și confirmarea de la domiciliu pe bază de fotografii relevante și analize de laborator.

Totodată, ca să nu se ajungă în situația de a fi blocată activitatea pe șantiere, considerate vitale în acest moment pentru a atenua scăderea economică, reprezentanții mediului de afaceri au solicitat să fie controlată acordarea ajutorului de șomaj.

Ei spun că nu ar trebui să fie permisă intrarea în șomaj tehnic pentru angajații firmelor de construcții care lucrează în aer liber și care au contracte în derulare. În același timp, firmele care nu pot lucra din cauza lipsei de materiale (cum sunt cele importate) să facă dovada acestei situații.

Adriana Iftime, director general al Federației Patronatelor Societăților din Construcții, spune: ”Avem subcontractori, firme mici cu care avem încheiate contracte și care din cauza acestei facilități acordate de guvern preferă să trimită lucrătorii în șomaj tehnic pe motiv că aceștia solicită acest lucru. Nu ar trebui acordat ajutorul de șomaj la solicitarea salariaților. De aceea guvernul ar trebui de pe acum să emită o procedură de control a declarației pe proprie răspundere dată de administratorul firmei.”

La rândul său, Alexandru Găvozdea președintele Ordinului Arhitecților din România, a spus în cadrul videoconferinței cu oficialii guvernamentali, că proiectanții în general și arhitecții în special sunt pregătiți să facă pasul spre digitalizarea totală a serviciilor lor și își arată disponibilitatea de a sprijini administrația publică pentru a face acest pas.

Proiectanții sunt esențiali pentru a genera front de lucru pe șantiere și, într-o formă profund digitalizată, pot face asta acum, pregătind relansarea economică post-stare-de-urgență.

Invățămintele trase din istoria recentă, mai exact criza din 2009, sunt valoroase și nu trebuie uitate. Proiectanții au fost primii loviți de criza economică, la o contracție a pieței de construcții de 10%, arhitecții suportând o contracție a pieței de arhitectură de 30%. Revenirea pieței de proiectare nu a fost niciodată completă și, oricum, a fost mult mai lentă decât a sectorului din care face parte.

”Pentru investiții în sectorul construcțiilor, care să relanseze economia, dar și pentru cheltuirea justă a banului public este nevoie de proiectanți capabili și competenți. Pentru a proiecta în folosul societății, pentru o calitate ridicată a mediului construit, e nevoie de proiectanți capabili și competenți. Pentru a avea proiectanți capabili și competenți, trebuie să le dăm de lucru, cu atât mai mult în timpul stării de urgență”, s-a arătat în cadrul videoconferinței cu oficialii guvernamentali.

În contextul actual excepţional pe care îl traversăm din cauza pandemiei Covid-19 Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii a făcut apel la responsabilitate către toţi angajatorii din sectorul construcţii .

”Susţinem continuarea activităţii, acolo unde acest lucru este posibil şi solicităm angajatorilor să aibă în vedere următoarele recomandări:

* Protecţia angajaţilor înainte de toate! Angajatorii trebuie să asigure echipament de protecţie sanitară şi materiale necesare spălării şi dezinfecţiei, să supravegheze şi să impună respectarea regulilor de prevenire a infestării cu Covid-19

* Şomajul tehnic – ultima variantă ! Statul asigură acest ajutor societăţilor care se află într-o reală dificultate, ca urmare a pandemiei. Şomajul tehnic nu trebuie privit ca o facilitate de care toate firmele „trebuie să profite”, ci ca un sprijin celor care, în mod real şi demonstrabil, sunt forţaţi să acceseze acest ajutor. Nu se cunoaşte modul în care se vor face ulterior verificările, dar estimăm că acestea vor fi extrem de serioase şi riscul unor amenzi substanţiale în cazul unor declaraţii neconforme cu realitatea, este unul extrem de mare!”

 

 

 

Citiți și:

Ansamblu cu peste 100 de locuinte, in nordul Bucurestiului

La cat au ajuns preturile betoanelor

Viitor centru logistic, cu peste 6 mii mp sc

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2020

10 Comentarii

  1. Adrian said:

    Buna ziua,
    Îi intreb pe inteligentii de mai sus cum sa asiguram materialele de protectie daca ele nu se mai gasesc? Cum evidentiem costurile suplimentare?
    Daca nu sunt lucrari nu e normal sa trimitem oamenii in somaj tehnic?

  2. Vali said:

    Tipic romanesc. Indivizi care gandesc cu picioarele au dus tara asta de rapa. Cine este ala care poate lucra si sta acasa ? Dar daca lucrezi trebuie sa incalci aproape toate recomandarile si conditiile inpuse de ordonante. Muncitorii de la sat vin in autobuze aglomerate pt ca s-au redus cu 50-60% masinile. Conducerea trebuie sa le asigure materiale de protectie-masti, alcool, dezinfectanti care nu se gasesc. Beneficiarul refuza accesul in spatiile sale pt a fi protejat. Acum trebuie adunate documente sa se dovedeasca toate acestea?

  3. Panaitt said:

    vorbiti de Inspectie sa Stat si sanctiuni, in vermurile astea?? dl Gavozdea, in calitate de reprezentant al arhitectilor ar fi trebuit sa spuna ca banii de proiectare vin preponderent din etapa de proiectare, care acum este practic blocata si nu din vizitele pe santier pe care oricum nu le-a platit nimeni niciodata!! Cum sa tin angajatii la serviciu, pentru vizitele pe santier, in conditiile in care nu mai am nicio incasare???

  4. Anonim said:

    Cum sa meargă treaba daca statul nu plătește nici acum facturile restante

  5. Anonim said:

    Este foarte adevarat,este foarte bibe punctat,statul din ,89,încoace nu a luat,facut vreo intervenție pt a înlesni dezvoltarea firmelor mici,doar pt firmele de partid sau gasit intotdeauna soluti

  6. Anonim said:

    Statul întotdeauna cînd nu are soluții …..pac o aruncă în cîrca la privat……și te mai și amenință……

  7. Burdusel said:

    Idiotii viata oamenilor nu valoreaza nimic ptr ei se ascund in spatele monitoarelor si fac pe vitejii sa vina sa stea o saptamina macar pe santier zi de zi sa se expuna riscurilor si apoi vedem rezultatul.Mai sunt asa vehementi?..Vorbesc de materiale de protectie ……..idiotii

Sus
Translate »