Oferte locuri de munca top

Receptii partiale pentru lucrari de infrastructura de transport

Guvernul a adoptat ieri Ordonanța de Urgență care modifică și completează acte normative din domeniul construcțiilor ce reglementează recepțiile lucrărilor.

Astfel, se vor putea da în circulație sectoare, loturi, secțiuni sau obiecte de lucrări incluse în autorizația de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuție diferite, dacă acestea pot fi utilizate separat, conform destinației lor.

Actul normativ completează art.37 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare cu un nou alineat respectiv alin. (23) și art. 41 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, respectiv alin. (11), astfel încât prin excepție MT va avea propriul regulament privind recepția construcțiilor, desprins din legea 343/2016.

Potrivit prevederilor de până acum, lucrările de construcții autorizate se considerau finalizate dacă erau realizate toate elementele prevăzute în autorizația de construire și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Astfel, era imposibilă recepționarea pe loturi, secțiuni, sectoare sau obiecte de lucrări incluse în autorizația de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuție diferite, care fac parte din proiecte complexe pentru care s-a emis o singură autorizație de construire, în situația în care acestea pot fi utilizate separat, conform destinației lor.

Actul normativ elimină disfuncționalitățile existente în implementarea proiectelor aferente infrastructurii de transport de interes național din domeniul rutier și feroviar ca obiective de utilitate publică.

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.6/sept 2018

 

Sus
Translate »