Oferte locuri de munca top

Reglementari spre modificare pentru producatorii de energie din surse regenerabile

Având în vedere faptul că doi sau mai mulţi producători de energie din surse regenerabile, indiferent de tehnologia folosită, pot participa pe pieţele concurenţiale de energie împreună ca o singură entitate agregată, ANRE va face câteva modificări pentru șapte reglementări din domeniul energiei electrice. În acest fel, vor fi menționate aceste permisiuni în toate reglementările aferente funcționării piețelor concurențiale, se arată într-un proiect de Ordin al ANRE.

Astfel, modalitatea propusă pentru participarea producătorilor pe bază de E-SRE – energie electrică produsă din surse regenerabile de energie – sub formă agregată este aceea ca producătorii care constituie de comun acord o entitate agregată să desemneze pe unul dintre ei care să-și asume toate responsabilitățile și drepturile prevăzute în convenția de participare și în contractul rezultat în urma tranzacționării (având în vedere derogarea de la prevederile art. 23 alin. (1) al Legii nr. 123/2012 prevăzută la art. IV al Legii nr. 184/2018 pentru aceste situații).

În ceea ce privește participarea la piața de echilibrare, deoarece agregarea mai multor unități de producere operate de producători diferiți este deja permisă prin legislația secundară, modificarea propusă este aceea ca poziția în ordinea de ierarhizare pentru dispecerizarea cu prioritate să fie cea corespunzătoare tehnologiei care are ponderea cea mai mare, ca putere instalată, în cadrul entității agregate. Ca urmare a acestei modificări, este de așteptat ca Transelectrica SA să poată admite, pe baza procedurii proprii, agregarea unităților având tehnologii E-SRE diferite.

De asemenea, în cadrul documentului au fost actualizate articolele care precizează domeniul de aplicare în acord cu tipurile de licențe și permisiuni acordate de ANRE, inclusiv cu scopul de a permite accesul tuturor operatorilor cărora legislația primară le permite desfășurarea de activități comerciale pe piața de energie electrică fără a deține licență sau pe baza unor documente similare emise în cadrul UE.

 

Descărcați aici Proiectul de Ordin ANRE

 

 

 

 

Citiți și:

Companii straine, in lupta pentru realizarea a 30 km de autostrada

Cladiri cu pana la 20 etaje, propuse spre construire in Capitala

Pe un teren de peste 6 hectare va fi dezvoltat un ansamblu de case

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus