Oferte locuri de munca top

Rezilierea contractului pentru autostrada Chiribis – Biharia este ”total abuziva”

Rezilierea de către CNAIR a contractului pentru secțiunea de autostradă Chiribiș – Biharia este considerată ca fiind ”total abuzivă” de către antreprenor.

Reprezentanții Trameco, din Grupul Selina, susțin că decizia de reziliere a fost emisă cu încălcarea flagrantă a prevederilor contractuale și a legislației aplicabile.

”Beneficiarul a luat această decizie pentru a masca erorile din cadrul documentației de atribuire aferentă licitației, precum și a deciziilor luate cu încălcarea regulilor privitoare la activitatea de achiziții publice, de către reprezentanții acestuia pe parcursul derulării Contractului.

Punând în sarcina Antreprenorului toate obligațiile contractuale, inclusiv cele care îi reveneau Beneficiarului, denaturând prevederile contractuale, CNAIR SA a încălcat prevederile legale întocmind defectuos documentația de atribuire”, afirmă Antreprenorul.

Au apărut lucrări suplimentare din cauza documentației de atribuire incompletă și eronată

Conform obligațiilor contractuale, Antreprenorul spune că a efectuat expertize și studii geotehnice, care au reliefat faptul că ”informațiile de la licitație erau eronate, incomplete și au evidențiat necesitatea adoptării unor soluții tehnice adaptate conform realității din teren”.

Rezultatele studiilor au fost validate de Beneficiar, prin acceptarea îndeplinirii Punctului de referință nr. 1.

Următorul pas a fost acela de a informa Beneficiarul și Inginerul cu privire la soluțiile tehnice pe care Antreprenorul le va implementa în cadrul Proiectului Tehnic, soluții tehnice ce au fost implementate chiar pe Autostrada Transilvania.

În consecință, Antreprenorul a întocmit Proiectul Tehnic în conformitate cu prevederile legale și contractuale și l-a predat Beneficiarului în data de 1 februarie 2021, îndeplinind punctele de referință 2 și 3.

Desi, urmare a consilierii metodologice acordate Beneneficiarului de către ANAP, conform căreia ”lucrările suplimentare substanțiale rezultate din expertiza trebuiau scoase separat în cadrul unei alte proceduri de achiziție”, Beneficiarul și Inginerul, au decis ”în mod abuziv, inexplicabil și nejustificabil”, ca ar fi mai eficient să pună în sarcina Antreprenorului, suportarea costului aferent lucrărilor suplimentare, impunând pe toată perioada de derulare a Contractului obligația Antreprenorului de a “executa lucrările în valoarea de contract acceptată”.

Ca urmare a solicitărilor Beneficiarului de a implementa în cadrul Proiectul Tehnic soluții noi impuse de către acesta, Antreprenorul, deși consideră că Proiectul Tehnic depus în data de 1 februarie 2021 respectă prevederile contractuale și legale, a dat curs solicitărilor Beneficiarului, întocmind alte două Proiecte transmise spre aprobare Beneficiarului.

Reprezentantul Beneficiarului a confirmat că “Din punct de vedere tehnic, soluțiile propuse și detaliate sunt corecte” și că “Beneficiarul are la dispoziție informații suficiente în vederea luării unei decizii privind continuarea contractului“.

Singurul ofertant pentru un important contract va primi suma ceruta

Costul lucrărilor suplimentare, pus în sarcina Antreprenorului

Cu toate acestea, Unitatea de Implementare din cadrul CNAIR SA a continuat să susțină că Antreprenorul “trebuie să se încadreze în valoarea de contract acceptată“ și a refuzat să supună aprobării CTE, toate Proiectele Tehnice înaintate de Antreprenor, CTE fiind comisia ce are competențe în aprobarea din punct de vedere tehnico-economic a proiectelor.

Antreprenorul susține că nu a solicitat sume suplimentare pentru lucrările care exced obiectului Contractului, ”așa cum fals afirmă CNAIR SA”, ci doar găsirea soluțiilor legale de contractare a acestora, în vederea finalizării cu succes a Contractului.

”Nesiguranța Beneficiarului și lipsa profesionalismului personalului din cadrul unității de implementare, cu privire la încadrarea lucrărilor suplimentare din punct de vedere legal”, a determinat CNAIR SA să apeleze la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), instituția cu competențe de reglementare și control în domeniul achizițiilor publice.

Prin adresa din data 10 noiembrie ANAP a specificat în mod clar soluțiile contractuale și legale ce pot fi implementate în vederea deblocării și continuării Contractului, respectiv: cu privire la lucrările suplimentare nesubstanțiale acestea pot fi adiționate la Contract în limita a 10% din prețul Contractului, iar cu privire la lucrările suplimentare substanțiale este necesară  și se poate organiza o nouă procedură de atribuire.

În cadrul aceleiași adrese, ANAP a specificat și faptul că “modul de interpretare și de aplicare a clauzelor contractuale excedează competențelor ANAP…….un astfel de demers revenind părților contractante” care trebuie să respecte prevederile legale “inclusiv a legislației și a principiilor care guvernează achizițiile publice”.

Consiliul de Administrație al CNAIR SA și-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitarea conducerii CNAIR SA de a aproba rezilierea Contractului 3C2, specificând în mod clar că această solicitare exced competențelor CA menționând că este “în sarcina conducerii executive a CNAIR SA adoptarea măsurilor legale care se impun”.

Viitor centru regional, proiect al unei multinationale

Față de cele expuse mai sus, CNAIR SA a ales să rezilieze Contractul, interpretând în mod discreționar prevederile contractuale și legale, ignorând argumentele pertinente ale Antreprenorului, neținând cont de opinia favorabilă continuării Proiectului emisă de Inginerului, nerespectând soluțiile contractuale și legale specificate în mod clar de către ANAP, precum și denaturând poziția CA al CNAIR SA interpretând-o ca fiind o aprobare tacită de rezilere a Contractului.

Ca urmare a celor expuse mai sus, Antreprenorul consideră că vina exclusivă pentru situația în care se află Contractul de lucrări aparține echipei de implementare din cadrul CNAIR SA, care ar fi trebuit să gestioneze acest Proiect și factorilor de decizie din cadrul CNAIR SA.

”Ne arătăm disponibilitatea de a pune la dispoziția unei comisii formată din specialiști în domeniul achizițiilor publice, toate informațiile/documentele relevante în vederea stabilirii modalității de derulare a Contractului și factorii care au condus la situația contractuală actuală. În același timp ar fi benefică o anchetă guvernamentală care să clarifice situația pe acest contract”, au declarat reprezentanții Antreprenorului.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2022

Sus