Oferte locuri de munca top

Risc de dezangajare a 3,8 mld euro fonduri europene

Există riscul de dezangajare a 3,8 miliarde euro fonduri europene. Adoptarea măsurilor pentru evitarea riscului de dezangajare a fondurilor europene a fost declarată ca fiind una dintre priorităţile Guvernului Orban.

Ludovic Orban a declarat: ”Pe anul în curs suntem într-un risc de dezangajare de 600 milioane de euro, din care cea mai mare sumă se găseşte pe Programul Operaţional Regional. Dar, dacă nu luăm măsuri imediate pentru a putea asigura alocarea resurselor venite de la Uniunea Europeană către proiecte viabile, riscăm să pierdem 600 de milioane, iar anul viitor există un risc de dezangajare a 3,2 miliarde de euro”.

Aceasta din cauză că pe Programul Operaţional Infrastructura Mare – POIM nu s-a semnat aproape niciun contract din marile proiecte de infrastructură de transport, care benficiau de finanţare pe exerciţiul financiar multianual 2014 – 2020.

”Decontările pe Programul Național de Dezvoltare Locală sunt în aer”. Sunt foarte multe situații de lucrări care ar fi trebuit decontate, a căror valoare ”nu o putem estima în momentul de față, dar vă spun cu certitudine că este vorba de câteva miliarde”, a mai spus Ludovic Orban.

El a afirmat că ”nici până astăzi nu am închis Coridorul IV Paneuropean care să facă legătura de la Portul Constanţa până la infrastructura de transport paneuropeană, la granița de Vest. Pe calea ferată suntem în aceeași situație. Se chinuie, așa, pe final de mandat, să se semneze două contracte pe modernizarea căii ferate. Nu am fost în stare, cei care au fost, nu noi, să închidă nici măcar niște tronsoane de autostradă care puteau fi finalizate fără niciun fel de problemă, cum este tronsonul Lugoj-Deva, tronsonul Sebeș.

Deși Comisia Europeană s-a rugat de noi să finanțăm studiul de fezabilitate pe Autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni din fonduri europene, adică nu pe banii noștri, din fonduri, suntem în situația în care Guvernul nu a făcut nicio cerere pentru a obține această finanțare și nu a făcut aproape nimic pentru a avea cu adevărat documentația tehnico-economică aprobată.

Pe aproape toate proiectele de infrastructură, numai minciuni gogonate!

De nu știu câte ori a spus fostul premier că a semnat contractul pe Autostrada de centură a Bucureștiului și că a trimis cererea de finanțare la Comisia Europeană. De fiecare dată nu au fost altceva decât minciuni gogonate care le-au fost servite de subalterni unui premier care nu a înțeles nimic, se pare că nici astăzi nu înțelege nimic. Infrastructura de transport, vorba romană „via vita” – drumul înseamnă viață, este fundamentală pentru a asigura suportul dezvoltării economice a României. Sunt proiecte foarte importante, cum este Strategia Dunării, pe care l-am discutat cu reprezentanții de la ALDE, sunt proiecte de infrastructură în zona Moldovei, care a fost vitregită de investiții în infrastructură care trebuie repornite cât mai repede pentru a permite conectarea acestei zone vitregite de, culmea, PSD, care întotdeauna a beneficiat de voturile celor din Moldova care le-au asigurat câștigarea alegerilor. Trebuie demarat în forță un program care nu trebuie inventat, avem un Masterplan care este aprobat la nivelul Uniunii Europene și care nu trebuie să facem altceva decât să îl punem în practică și evident să mai adăugăm alte proiecte care sunt necesare pentru dezvoltare.”

Noul Guvern Orban are mandat limitat, durata maximă de exercitare a puterii executive a acestui guvern fiind de un an de zile și, ca urmare, ”tot ceea ce am inclus în programul de guvernare pleacă de la această constrângere conferită de exercitarea pe o perioadă extrem de scurtă a puterii”, a declarat premierul Ludovic Orban.

El a subliniat că la ora actuală, foarte multe instituții publice, instituții guvernamentale și autorități locale nu au resursele financiare pentru a încheia exercițiul bugetar și riscă să își lase angajații fără salarii, riscă să nu poată acoperi celtuielile fundamentale pentru asigurarea funcționării instituțiilor și autorităților locale.

 

 

 

 

Citiți și:

Unitate de productie de aproape 17 mii mp suprafata construita

Ansamblu rezidential de lux, in autorizare, in Capitala

In primavara va demara un proiect ce va cuprinde sute de case si apartamente

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus