Oferte locuri de munca top

Riscam sa restituim toti banii europeni primiti prin ISPA

Statul va lua măsuri pentru plata cheltuielilor neeligibile în unele dintre proiectele de investiții finanțate prin programul ISPA ce reveneau în sarcina beneficiarilor proiectelor.

Prin programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) au fost finanțate proiecte de mediu și de transport. Acestea au beneficiat de circa 2 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile.

Termenul limită de eligibilitate pentru o parte dintre proiectele ex-ISPA a fost 31 decembrie 2010, iar pentru celelalte 31 decembrie 2011.

Orice cheltuială efectuată după această dată trebuie suportată din surse naţionale, pentru a evita anularea de către Comisia Europeană a finanţării nerambursabile aferentă proiectelor nefinalizate. Mai mult, ar trebui ca România să returneze întreaga valoare a sumelor alocate prin Programul ISPA, aferente acestor proiecte nefinalizate.

Proiectele ex-ISPA au beneficiat de o perioadă de graţie de 12 luni de la data de eligibilitate pentru a finaliza lucrările din surse naţionale şi pentru a asigura funcţionalitatea investiţiilor.

În prezent, principala dificultate cu care se confruntă autorităţile române responsabile de închiderea financiară a programului, care îndeplinesc atribuţiile de Autorităţi de management/implementare pentru Programul ex-ISPA, constă în identificarea unor surse de finanţare pentru reîntregirea fondului de indisponibilităţi temporare rămas neacoperit după primirea de la CE a sumelor aferente balanțelor finale.

Cât de mare este suma pe care România o are de acoperit pentru închiderea Programului ex-ISPA nu apare în datele publice.

Dar, Senatul a votat ieri unele măsuri care permit închiderea financiară a măsurilor ex-ISPA,  precum și stabilirea situațiilor în care se alocă sume de la bugetul de stat în scopul achitării debitelor față de bugetul Uniunii Europene pentru programele de preaderare.

Astfel, va fi revizuit cadrul legal astfel încât sumele necesare achitării debitelor față de Uniunea Europeană, nerecuperate de la beneficiari/contractori, inclusiv majorările de întârziere aferente să poată fi cuprinse în bugetul ordonatorului de credite cu rol de structură de implementare.

 

Citiți și:

Construirea a 5 cladiri cu 9 niveluri ar putea demara in aprilie

Alte 209 milioane lei pentru intretinerea drumurilor

Sistem municipal de iluminat public, modernizat si extins

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor

 ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)coperta-ac8-mare  ARENA Constructiilor , oct 2017  (click aici) coperta-ac7

 

Sus