Oferte locuri de munca top

Schimbare privind plata TVA in cadrul POR 2014 -2020

O modificare majoră a fost adusă formei de contract anexată la Ghidul General al Solicitantului pentru POR 2014-2020 ce conţine condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului. Aceasta în urma unui ordin emis ieri de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Modificarea prevede actualizarea formei de contract în conformitate cu prevederile articolului unic, pct. 1 lit. o) din Ordonanţa nr. 1 din 2 august 2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.

În cadrul acesteia, se stabilește că taxa pe valoarea adăugată neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat.

Această situație este aplicabilă în principal pentru ghidurile solicitantului aferente Obiectivelor specifice 3.2 si 4.1 din cadrul POR 2014-2020.

Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul General rămân neschimbate.

 

 

 

Citiți și:

Cele mai mari proiecte imobiliare ale anului 2019

Vom avea un popas gen Paprika Csarda si in Romania

Dezvoltatori turci pregatesc construirea unor ansambluri in Capitala

Prima temere a clientilor – evolutia creditarii

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus