Oferte locuri de munca top

Se conturează proiectul noii arene sportive a municipiului Oradea

Viitoarea arenă sportivă din municipiul Oradea ar urma să aibă 15.000 – 20.000 de locuri. Aceasta va fi construită pe un amplasament aflat la ieșirea din oraș către Băile Felix, respectiv pe partea dreaptă, imediat după pasajul suprateran de la intersecția cu centura, chiar în spatele noii benzinării din această zonă.

Edilii doresc ca orașul Oradea să aibă o arenă sportivă care să permită accesul din mai multe direcții: dinspre centură, dinspre oraș, dinspre Beiuș, dinspre Aleșd, având în apropiere și capătul liniei de tramvai și urmând ca după finalizarea investiției să fie introduse și linii de transport în comun.

Proiectul va fi supus aprobării în ședința Consiliului Local de săptămâna viitoare.

În ceea ce privește alegerea amplasamentului, primarul Ilie Bolojan a precizat: ”Este vorba de 4 ha de teren, care sunt o suprafață suficientă pentru arena sportivă, dar nu și pentru partea de parcări, terenuri limitrofe de sport și desigur alte facilități care sunt necesare unui complex sportiv care are în centru o arenă. Ca atare, până la finalul acestui an, vor fi derulate câteva proceduri în zona respectivă: într-o primă etapă este vorba de adoptarea unui Hotărâri de Consiliu care să permită Instituției Arhitectului Șef să nu mai emită autorizații de construcție, hotărâre prin care să fie protejată zona, având în vedere intenția municipiului.”

În continuare, urmează să fie realizat un studiu de fezabilitate pentru arena sportivă. Acesta va fi realizat de firma care s-a ocupat și de proiectul stadionului de la Cluj –Napoca și de la Craiova, respectiv firma Dico&Țigănaș SRL de la Cluj.

Totodată, se va realiza un plan de urbanism și un studiu de fezabilitate pentru accese și pentru partea de regenerare urbană.

Arena sportivă de la Oradea va fi asemănătoare cu arena de la Târgu Jiu.

Prin urmare, Primăria Oradea dorește ca în luna ianuarie a anului viitor să existe deja un plan de urbanism aprobat, un studiu de fezabilitate al arenei aprobat, urmând ca finanțarea să fie realizată în anuii următori.

Începerea lucrărilor este preconizată pentru anul 2021.

Până în primăvara anului viitor se va găsi formula financiară potrivită pentru finanțarea acestei investiții, finanțarea investiției având mai multe variante: parte din fonduri europene, parte în baza unui parteneriat între Primăria Oradea și Compania Națională de Investiții, la fel cum se face și sala de sport polivalentă, parte din bugetul orașului.

 

 

 

Citiți și:

Proiectarea structurala: tarife actuale, probleme curente

Proiect cu cladiri de pana la 15 niveluri, aprobat in Sectorul 1

Spatii noi de depozitare, in apropierea Capitalei  

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/ sept 2019

Sus