Oferte locuri de munca top

Se reduc cu un sfert posturile din Ministerul Lucrarilor Publice

În următoarele 30 de zile Ministerul Lucrărilor Publice va fi reorganizat, potrivit hotărârii de Guvern în acest sens publicată ieri în Monitorul Oficial.

Astfel, numărul de posturi în minister va fi redus cu un sfert, de la 1.020 câte există în prezent la un maxim de 765 posturi, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor acestora.

Toate posturile vacante se desființează.

Posturile rămase urmează să fie ocupate prin concurs. Ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, a declarat că ”aproape toți angajații ministerului vor fi nevoiți să participe la concurs”.

Până la finele acestei săptămâni încetează toate detașările, atât pentru personalul detașat la Ministerul Lucrărilor Publice, cât și pentru personalul Ministerului Lucrărilor Publice, detașat în cadrul altor instituții. Excepție fac numai înalții funcționari publici și personalul detașat la Ministerul Afacerilor Externe pentru a-și desfășura activitatea în cadrul Reprezentanței permanente a României pe lângă Uniunea Europeană; încetează de asemenea și mutările temporare. Măsurile sunt valabile și în cazul Institutului Național de Administrație.

 

 

Citiți și:

Preturi mai mari la caramida si ciment, dar apar si promotiile

Hale si cladire de birouri, pe mai mult de 5 mii mp

Centura rutiera, in pregatire

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2020

Sus