Oferte locuri de munca top

Se reiau lucrarile de reabilitare pe DN 76 (Deva – Oradea)

Lucrările la tronsonul 5 (Ștei – Beiuș),  în lungime de 31 km, al DN 76 urmează să reînceapă la finele acestei săptămâni, odată cu începerea sezonului de construcții. Reprezentanții CNAIR estimează că recepția la finalizarea lucrărilor pe acest sector de drum va avea loc în luna aprilie a acestui an.

Tot pe data de 15 martie  urmează să înceapă lucrările pe tronsonul 3 (Ionești – Vârfurile), cu o lungime de aproximativ 14 km, după ce în luna noiembrie anul trecut  a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor care vor dura 12 luni, cu Asocierea S.C. Sylc Con Trans SRL – Hydrostroy AD.

Luni, 18 martie Asocierea Dacia Faber SRL și Total Construct SRL va începe lucrările de consolidarela km 86+500 al DN 76,pe sectorul Criștioru de Jos – Vârfuri, unde a avut loc o alunecare de teren.

Contractul a fost semnat în data de 13 martie 2019, ca urmare a întocmirii unui proces verbal de calamitate. Constructorul are la dispoziție patru luni pentru punerea în siguranță a drumului , astfel încât să fie evitată blocarea circulației și consolidarea  terenului cu coloane forate în adâncime.

CNAIR anunță că anul acesta se vor finaliza lucrările și pe lotul 3 al sectorului de aproximativ 15 km, care face parte din tronsonul 6 ( Beiuș-Oradea) al DN 76.

Contractul a fost semnat în luna august 2018 cu asocierea SC Drum Asfalt SRL – SC Trameco SA – SC Drumuri Bihor SA, care a început lucrările încă din luna octombrie 2018.

Tot pentru tronsonul 6, Beiuș – Oradea, CNAIR intenționează să semneze anul acesta inclusiv contractele pentru reabilitarea loturilor 1 și 2, înlungime totală de peste 32 km.

Pentru contractele destinate reabilitării celor două loturi, ofertele deschise în luna ianuarie 2019 se află acum în perioada de evaluare.

În ceea ce privește reabilitarea tronsonului 4 (Vârfurile – Ștei), cu o lungime de peste 33 de km, anul acesta va fi lansată o nouă licitație, după ce fostul antreprenor a abandonat lucrarile. În acest moment este deja actualizată documentația de atribuire, după ce a fost realizată o expertiză tehnică a lucrărilor executate de vechiul antreprenor.

Tronsonul 1 (Șoimuș-Brad), în lungime de peste 30 km a fost recepționat și deschis circulației încă din luna decembrie 2017, iar pentru tronsonul 2 (Brad-Ionești), cu o lungime de apropape 20 de km recepția finală a avut loc în luna decembrie a anului trecut.

 

 

Citiți și:

Viitor mare parc industrial, in apropierea Capitalei

Intr-o zona in dezvoltare se vor construi un centru comercial, spatii de birouri si locuinte

Inca un stadion va fi construit in sudul tarii

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.1/ martie 2019

Sus