Oferte locuri de munca top

Sectorul 1 va lansa concurs de solutii pentru Piata Garii de Nord

Un concurs de soluții pentru proiectul de regenerare urbană a spațiului public aferent Pieței Gării de Nord din București urmează să fie inițiat de către Primăria Sector 1.

Cu acest scop a fost organizată o primă discuție profesională pe tema impactului regenerării urbane a acestui spațiu public cu reprezentanții primăriei și cu specialiști din zona arhitecturii, urbanismului, designului urban, peisajului, sociologiei, antropologiei, mobilității și incluziunii. Întâlnirea a avut rolul de a sintetiza opinii necesare structurării ulterioare a unui bun concurs de soluții.

”Gara de Nord este principala poartă feroviară a României care face parte din patrimoniul arhitectural bucureștean și național. De aceea, întreaga zonă a Gării de Nord trebuie regândită cu atenție din punct de vedere arhitectural și al mobilității urbane pentru a răspunde necesităților unei capitale europene. Acest proiect va avea la bază un concurs de soluții organizat în mod transparent care va implica cei mai buni specialiști din domeniul arhitecturii și urbanismului”, a declarat primarul Clotilde Armand.

Evenimentul a fost organizat de Ordinul Arhitecților din România – filiala București, alături de Primăria Sectorului 1, în cadrul Anualei de Arhitectură București 2021, ediția a XIX-a.

Acest eveniment s-a dorit a fi o etapă preliminară care a avut ca scop sintetizarea celor mai bune idei comune despre spațiul public al Gării de Nord și identificarea impactului asupra tesutului urban-arhitectural-social existent, asupra structurii de mobilitate din zonă și asupra importanței lui la nivelul întregului oraș.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus