Oferte locuri de munca top

Senatorii nu vor ca Guvernul sa controleze autoritatile locale

Senatorii nu sunt de acord ca proiectele de investiții derulate la nivel local să fie verificate de către Corpul de control al prim-ministrului.

Astfel, deși aceștia sunt de acord cu majoritatea activităților derulate de Corpul de Control, în procesul de legiferare a OUG nr. 87/2020 privind organizarea și funcționarea Corpului de control al prim-ministrului, trei prevederi au fost abrogate de Senat.

Proiectul de lege a intrat în prezent în dezbatere la Camera Deputaților.

Conform votului dat de senatori, Corpul de control al prim-ministrului nu va mai verifica obiectivele și proiectele de investiții, derulate de autoritățile administrației publice locale și instituțiile publice subordonate acestora, finanțate din sume alocate de la bugetul de stat.

Dacă aceste controle nu vor mai fi făcute, Corpul de control nu va mai controla nici modul de gestionare a fondurilor publice alocate de stat autorităților administrației publice locale și instituțiilor publice subordonate acestora.

Totodată, Corpul de control nu va mai acorda consiliere ori coordonare metodologică cu privire la activitățile structurilor de control din cadrul ministerelor, autorităților și instituțiilor din administrația publică centrală.

De asemenea, tot acesta nu va mai coordona metodologic structurile cu atribuții de control din cadrul ministerelor și autorităților din administrația publică centrală, cu respectarea independenței operaționale a acestora.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.87/2020 urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților (cameră decizională).

 

 

Citiți și:

Continua planurile de investitii ale unor dezvoltatori romani

Procedura de atribuire a unui contract de 50 mil euro continua

Bloc turn cu peste 90 de apartamente, propus in Bucuresti

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2020

Sus