Oferte locuri de munca top

Senatul face harcea-parcea OUG 100 privind urbanismul și autorizarea construcțiilor

Senatorii au abrogat sau au modificat mai multe prevederi din OUG nr. 100/2016 privind urbanismul și autorizarea construcțiilor.

OUG nr. 100 din 2016 modifică și completează Legea nr. 350 din 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, precum și Legea nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

În Senat, Comisia pentru dezvoltare regională a avizat favorabil proiectul de lege. În schimb, Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului i-a adus o serie întreagă de amendamente, în urma dezbaterilor la care au participat – pe lângă reprezentanții Ministrului Dezvoltării și ai ANCPI – și trei avocați din partea Federației Patronale Petrol și Gaze, precum și doi reprezentanți din partea Ordinului Arhitecților din România.

Printre amendamentele votate de Senat săptămâna aceasta se numără abrogarea articolului potrivit căruia consilierii județeni sau locali trebuiau să depună, în scris, motivația pentru votul exprimat prin care aprobă sau resping docmentațiile de amenajare a teritoriului sau de urbanism. Amendamentul a fost propus de Ioan Deneș, senator PSD.

De asemenea, procedura de autorizare a construcției efective va începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism și nu după obținerea certificatului, cum era prevăzut în OUG 100, revenind astfel la forma Legii 50/1991 actualizată.

Prevederile potrivit cărora pentru mai multe tipuri de lucrări pentru care nu mai era nevoie în prealabil de documentații de urbanism la emiterea autorizatiilor de construire au fost modificate.

Astfel pot fi emise autorizații de construire și fără elaborarea, avizarea și aprobarea unor noi documentații de amenajare a teritoriului și/sau documentații de urbanism pentru mai puține tipuri de lucrări decât erau prevăzute în OUG 100.

Întrucât Senatul a votat ridicarea acestei excepții vor avea nevoie de documentații și următoarele :

– lucrări de amenajare și schimbare de destinație a spațiilor aferente subsolurilor, podurilor, mansardelor, în volumul existent al clădirii, fără modificări aduse la dimensiunile exterioare inițiale ale construcției;

– lucrări de extindere a clădirilor sociale, de învățământ, de sănătate, de cultură și adminstrative aparținând domeniului public al statului și privat al statului și unităților adminstrativ-teritoriale, dacă extinderea se încadrează în prevederile regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general (PUG) sau planului urbanistic zonal (PUZ), aprobat, în vigoare;

– schimbarea folosinței construcțiilor existente, dacă noua folosință corespunde prevederilor regulamentului local de urbanism aferent PUG sau PUZ, aprobat, în vigoare;

– lucrări de reparare privind căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare și altele asemenea, fără modificarea traseului și, după caz, a funcționalității acestora.

Potrivit modificărilor votate de Senat, conform art. 2, se vor putea emite autorizații de construire și fără elaborarea, avizarea și aprobarea unor noi documentații de amenajare a teritoriului și documentații de urbanism pentru:

* lucrări de reparare privind împrejmuiri, mobilier urban, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și celelalte lucrări de amenajare a spațiilor publice;

* lucrări de cercetare și de prospectare a terenurilor – foraje și excavări –, necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări;

* organizarea de tabere și corturi.

In plus, art 11. va fi completat cu două paragrafe noi:

* prin excepție de la prevederile prezentei legi, se pot executa fără autorizație de construire lucrări de reparații la împrejmuiri, acoperișuri învelitori sau terase, finisaje interioare și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează materialul, forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei, precum și reparații și înlocuiri la pardoseli și la instalațiile interioare, care se execută la construcțiile amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, dacă acestea nu reprezintă construcții cu valoare arhitecturală sau istorică, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;

* lucrări de foraje și excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice.

Alte modificări privesc cerințele pentru arhitecții șefi.

Lucian Trufin, senator PSD, a propus ca arhitectul șef să nu mai fie și specialist atestat de Registrul Urbaniștilor din România. În schimb, a introdus faptul că pot fi arhitecti șef la nivel de județ, municipiu reședință de județ, capitală, sectoare, municipii și cei cu specializare în domeniul inginerie civilă.

De asemenea, la nivelul comunelor, poate fi arhitect șef și o persoană  “cu studiii superioare din aparatul primarului “.

Ba mai mult, senatorul Lucian Trufin a introdus și amendamentul potrivit căruia “un funcționar public din cadrul aparatului de specialitate al primarului” poate fi arhitect șef în cazul existenței unei astfel de poziții vacante, indiferent de nivelul UAT (județ, municipiu etc), fără să fie obligat să aibă formarea profesională prevăzută de lege și fără ca perioada temporară să mai fie limitată la 6 luni.

Potrivit amendamentelor aduse de Senat Ordonanței de Urgență nr. 100/2016, structura de specialitate condusă de arhitectul-șef al unității administrativ-teritoriale va aviza proiectele de investiții publice din punct de vedere al conformității cu documentațiile de amenajare a teritoriului. Arhitectul șef se va implica și în elaborarea planurilor integrate de dezvoltare, strategii pe care ulterior le va aviza sau nu.

Totodată, pentru a sprijini activitatea structurii de specialitate, afirmă senatorii, „actualizarea datelor aferente documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cât și elaborarea versiunilor actualizate ale acestora, pot fi exercitate de către centre de planificare teritorială și proiectare urbană, ce pot fi înființate pe lângă consiliile județene sau pe lângă primăria generală a municipiului București și a municipiilor reședință de județ”.

Proiectul de aprobare a OUG 100/2016  a fost înregistrat la Senat pe 27 decembrie 2016. În ședința din 9 februarie, Cabinetul Grindeanu și-a manifestat susținerea vizavi de forma propusă de inițiatorii Ordonanței, în speță Guvernul Cioloș.

Senatul este prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie analizat și de Camera Deputaților.

Descarca Amendamente OUG 100

 

 

 

 

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

2 Comentarii

  1. Daniel V. said:

    Parerea mea est6e ca fostul guvern, nu trebuia sa dea ordonanta OUG nr. 100/2016. Ordonanta este o tampenie.. Introduce efectuarea unui nou proiect denumit de ” executie”, si implica ISC,- dand acestuia o directie de politie si birocratie in Constructii. Este o ordonanta care ar trebui sa fie anulată,data miseleste de un guvern care urma sa plece, intre Craciun si Revelion. Sa nu mai zic ca am vazut ca Ministrui Dancu-am ministerului dez- un domn tehnocrat- de profesie sociolog… este normal? Oricum Ordonanta distruge posibilitatea omului de rand de a mai reusi sa construiasca o casa, o anexa gospodareasca..etc. Ordonanta mareste birocratia de autorizare, si a raportului cu ISC-ul. Sunt multe de spus si comentat-oare cine sunt acei specialisti de au redactat acesta ordonanta.

    I

  2. ducu said:

    Lucian Trufin nu are ce cauta in Senatul Romaniei la cate prostii vorbeste.
    Cum e asta ca orcine poate fi Arhitect Sef? de ce sa-l mai numesti atunci „Arhitect Sef” ?
    de asemenea, e foarte bine ca Arhitectul sef sa fie atestat si ca urbanist.

Sus