Oferte locuri de munca top

Soarta facilitatilor fiscale pentru constructori

În condițiile actuale în care până acum au fost încetate peste 24 mii de contracte individuale de muncă din sectorul construcțiilor, s-a pus întrebarea dacă aceștia mai beneficiază de facilitățile fiscale acordate prin aplicarea OUG 114/2018.

Referitor la acest subiect, Adriana Iftime, directorul general al Federației Patronatelor Societăților din Construcții, ne-a declarat:Nu, angajații nu pot beneficia de două facilități în același timp. Facilitățile date de OUG 114/2018 sunt pentru stimularea muncii, iar cele pentru ajutor de șomaj sunt pentru sprijin în perioada de nemuncă.”

În același timp, în cadrul unei recente videoconferințe la care a participat și prim-ministrul Ludovic Orban, reprezentanții sectorului de construcții au atras atenția că este extrem de importantă păstrarea facilităților fiscale izvorâte din OUG 114, iar eliminarea lor acum ar fi catastrofală atât pentru angajatori, cât și pentru angajați.

În legătura cu aplicarea OUG 114/2018, primul ministru i-a asigurat pe participanții la videoconferință că aceasta își menține valabilitatea, urmând ca într-un termen de câțiva ani să fie gândită o uniformizare a modului în care sunt tratate veniturile salariale pentru toate sectoarele economice.

Având în vedere penuria de muncitori calificați, antreprenorii din construcții speră să atragă forță de muncă dintre românii care au revenit în țară din cauza pandemiei de coronavirus.

În prezent s-au întors din străinătate circa 250.000 de români, dar se pare că aceștia nu sunt dintre cei calificați. ”Nu se cunoaste încă un profil clar al meseriilor lor și de aceea trebuie să investim în calificare/recalificare”, atrage atenția doamna Iftime.

 

 

 

Citiți și:

Ansamblu cu peste 100 de locuinte, in nordul Bucurestiului

La cat au ajuns preturile betoanelor

Viitor centru logistic, cu peste 6 mii mp sc

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2020

Sus
Translate »