Oferte locuri de munca top

Spatii logistice: perspective pentru acest an

Spațiile industriale și logistice închiriate în prima jumătate a anului au totalizat aproape 250.000 mp, nivel în ușoară creștere, de 4%  față de cel înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit consultanților de la Jones Lang LaSalle (JLL).

Deși volumele spațiilor închiriate în prima jumătate a acestui an s-au păstrat la un nivel ridicat, în linie cu anii anteriori, consultanții imobiliari remarcă faptul că majoritatea proiectelor de spații de producție au fost amânate până la un moment în care vor fi perspective mai clare asupra impactului pe care situația curentă îl are asupra economiei mondiale și asupra obiceiurilor consumatorilor.

Chiriile s-au menținut la un nivel stabil pentru moment însă trebuie urmărit cu atenție impactul pe care îl va avea o potențială scădere a volumelor de spații tranzacționate în contextul păstrării ritmului accelerat de dezvoltare din partea marilor investitori în spații industriale moderne.

Pentru anul 2020, consultanții se așteaptă la un volum de tranzacții comparabil cu cel înregistrat în ultimii trei ani, adică în jurul a 450.000-500.000 mp/an.

În acest an urmează să fie finalizate proiecte de spații industriale și logistice totalizând circa 600.000 mp, ceea ce va urca stocul spații existent la nivel național la peste 5 milioane mp, potrivit datelor JLL.

În prima jumătate  a anului, cel mai mare volum al cererii a venit de la companiile din FMCG, care au închiriat jumătate din volumul total înregistrat în prima jumătate a anului (126.000 mp), de la companiile din domeniul producției (24%, respectiv 60.000 mp) și de la firmele cu activități în domeniul distribuției și logisticii (18%, 45.200 mp)

Bucureștiul a atras cea mai mare parte din cererea de spații industriale și logistice, respectiv 32% (aproximativ 81.000 mp), fiind urmat de Timișoara (68.400 mp), Craiova (57.500 mp) și Arad, cu aproape 20.000 mp tranzacționați.

”Piața industrială a reușit să își mențină dinamica și în acest an, chiar dacă așa cum era de așteptat planurile companiilor au fost date peste cap de criza Covid-19. Suntem optimiști în privința evoluției cererii având în vedere și faptul că vânzările din retail au crescut în luna mai cu 18,5% faţă de aprilie, după scăderea abruptă din aprilie. În același timp, este îmbucurătoare și abordarea dezvoltatorilor care au continuat investițiile chiar și în condițiile dificile care s-au manifestat la nivelul economiei naționale și nu numai”, a declarat Viorel Opaiț, Business Development Director JLL România.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020

Sus