Oferte locuri de munca top

Sunt gata conditiile pentru eficientizarea energetica a propriei locuinte

La trei luni după ce a fost supus dezbaterii publice ghidul de finanțare a programului ”Casa Eficientă Energetic” a ajuns la forma finală și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, după cum ne-a declarat Andreea Kohalmi președintele Admininistrației  Fondului de Mediu (AFM).

Nu a fost stabilită încă data de la care persoanele doritoare să obțină finanțare pentru creșterea eficienței energetice a locuinței vor putea să depună cereri, însă doamna Kohalmi a afirmat că perioada de depunere a cererilor va dura o lună.

Conform Ministerului Mediului, programul ”Casa Eficientă Energetic” dispune de o finanțare de 100 de milioane de euro și poate acoperi necesarul pentru modernizarea a 9.000 de case.

Sunt subvenționate achiziția de echipamente de încălzire, de reabilitare termică a clădirilor și de modernizare a sistemului de iluminat, de schimbare a ferestrelor, precum și costurile pentru obținerea certificatului energetic al clădirii înainte și după intervenție

Subvenția acordată de AFM va acoperi maxim 60% din costul lucrărilor de creștere a eficienței energetice, dar nu va depăși suma de 15.000 euro/solicitant.

Prima se va acorda în trei praguri de finanțare: primul – de 40.000 lei, al doilea – de 55.000 lei, al treilea – de 70.000 lei în funcție de numărul de clase energetice cu care crește eficiența clădirii, a mai precizat președintele AFM.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020

Sus