Oferte locuri de munca top

Suprataxa pentru depozitarea deşeurilor va fi mai puţin usturătoare

Impactul suprataxei de 80 de lei pe tonă pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, intrată în vigoare de la 1 ianuarie, ar putea fi diminuat în perioada următoare.

În acest scop Ministerul Mediului pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea prevederii, care la momentul de faţă se aplică pentru întreaga cantitate de deşeuri dusă la groapa de gunoi, conform formulării iniţiale.

Prin viitoarea modificare, taxa de depozitare nu va mai fi plătită de depozitele de gunoi, ci de operatorii de salubritate. Aceştia vor avea obligativitatea să recicleze 20 sau 30% din cantitatea totală de deşeuri colectate, în funcţie de pragurile care vor fi stabilite în urma unei dezbateri publice.

“Taxa se menţine, dar intenţionăm ca în perioada urmatoare să venim cu o ordonanţă de urgenţă astfel încât această taxă să se aplice numai la diferenţa pe care o are fiecare operator economic între obiectivul ce îi revine şi ceea ce a realizat. O vom introduce în dezbatere publică şi sperăm să avem săptămâna viitoare sau în două săptămâni ordonanţa de urgenţă cu acele praguri pe care le impunem”, a declarat viceprim-ministru Daniel Constantin, Ministrul Mediului, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea.

Dacă legislaţia nu ar fi modificată, atunci suprataxa de 80 de lei pe tonă s-ar aplica în continuare pentru întreaga cantitate de deşeuri generată de Bucureşti anual, de circa 800.000 – 850.000 de tone. Aceasta s-ar adăuga tarifului normal pentru depozitarea deşeurilor, de 64 de lei pe tonă în cazul Bucureştiului.

Taxa de depozitare este o taxă care a intrat în vigoare înainte de instalarea mea în funcţia de Ministru al Mediului, la 1 ianuarie 2017. Această taxă este, de fapt, o taxă penalizatoare pentru situaţia în care se află România din punct de vedere al managementului deşeurilor. Din păcate, pe zona de reciclare, România are un procent de doar 4,5%, iar până în 2020 trebuie să ajungă la 50%”, a explicat Ministrul Mediului.

“Cetăţenii nu vor plăti aceste costuri, această taxă de penalizare se va împărţi pe lanţul industrial”, a subliniat la rândul său Primarul General Gabriela Firea.

 

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)

Sus